Noi facem educaţie interculturală?

Pentru mulţi dascăli educaţia interculturală poate reprezenta doar o sintagmă, în timp ce pentru cei cu adevărat dăruiţi acestei profesii este un fir roşu în actul didactic.

Acest tip de educaţie nu reprezintă o metodă anume, ci presupune ca toţi elevii să înveţe, unii de la ceilalţi, printr-o interacţiune bine structurată între membrii clasei şi nu doar prin interacţiunea profesor-elev.

Educaţia interculturală are dimensiuni diferite ce cuprind cunoştinţele, deprinderile şi atitudinile unui elev. Asta înseamnă că ceea ce dorim noi, ca dascăli, să ştie un elev reprezintă cunoştinţele, în timp ce abilităţile şi competenţele ce se doresc a fi dezvoltate trebuie să ajute viitorul cetăţean al unei comunităţi să se poată adapta unei societăţi diverse şi în continuă schimbare. La fel de importantă este aici şi atitudinea pe care acesta o are faţă de diversitatea în care trebuie să trăiască.

Şi cum practica “ne omoară”, vom încerca să împărtăşim câteva impresii legate de exersarea “pe viu” a acestor metode, în urma unei întâlniri cu un om care ne-a demonstrat, încă o dată, că a fi dascăl nu înseamnă a avea o meserie, ci o misiune nobilă, plină de responsabilităţi.

Este vorba de Gudrun Petursdotir, iniţiatoarea unui curs intitulat “Societate diversă – clase de elevi diverse”, la care am putut participa datorită unui alt “misionar” - Oltea Prelucă, profesor de istorie în şcoala noastră – Şcoala Gimnazială “Ion Creangă” Suceava .

În urma volumului uriaş de muncă pe care îl presupune accesarea unui proiect Erasmus+, doamna profesoară a alcătuit o echipă de nouă oameni cu care a purces la drum. Printre cei aleşi (selecţia impunea profesori de diferite specialităţi) ne-am numărat şi subsemnatele Ana Chirileasa, profesoară de matematică, şi Nastasia Butnaru, profesoară de limba engleză.

Călătoria într-o altă lume, cea a tărâmului de gheaţă - Islanda, ne-a dat ocazia să exersăm şi alte metode decât cele din lumea noastră, în care încă mai plătim tribut educaţiei competitive.

Metodele folosite nu au fost ieşite din comun sau lucruri despre care nu am mai auzit; extraordinară a fost viziunea şi felul în care ei tratează elevul. Educaţia interculturală presupune ca fiecare elev să devină intercultural competent. Cum se traduce aceasta? Prin faptul că elevii învaţă să facă faţă diversităţii în general, precum şi diversităţii etnice. Ei devin astfel capabili să trăiască şi să muncească într-o societate modernă, interculturală. Iar ca acest deziderat să poată fi îndeplinit dascălii se asigură că fiecare elev are şanse egale de a învăţa. Condiţiile de studiu sunt astfel create încât toţi elevii să aibă acces egal la procesul de învăţare şi şanse egale de a-şi folosi capacitatea la maximum.

În acest context, diversitatea este prezentată ca un mare beneficiu. Toate clasele sunt formate din elevi priviţi, aşa cum este şi firesc, ca nişte indivizi cu bagaje culturale diverse, cu valori, atitudini, educaţie, situaţie economică, experienţe, cunoştinţe, competenţe, gusturi, interese, religie etc. diferite.

Aceşti indivizi, cei care compun un colectiv de elevi, trebuie învăţaţi să înveţe, să fie, să facă şi să convieţuiască împreună. “A învăţa să convieţuieşti împreună, a învăţa să trăieşti cu alţii. Acest tip de învăţare este probabil unul dintre subiectele majore ale educaţiei de azi” (Delors et al., 1996, p. 91).

Pe tot parcursul experienţei noastre am observat că ţinta principală este de a îi învăţa pe elevi deprinderi şi competenţe noi şi nu doar preocuparea ca ei să colecteze, să-şi amintească şi să reproducă informaţii.

Accentul cade şi pe atmosfera creată în clasă, care este la fel de importantă ca şi procesul de învăţare. Aici, fiecare elev trebuie să se simtă inclus, valorizat şi respectat. Greşelile nu sunt pedepsite, ci văzute ca o “portiţă” prin care se ajunge acolo unde ne dorim, dacă elevilor li se explică unde au greşit şi cum trebuie corectată greşeala.

Elevii sunt încurajaţi să nu folosească sintagma “nu pot”, iar dacă o fac pot spune doar “nu pot încă”. Asta înseamnă că în curând vor putea, că şcoala este un mediu extrem de plăcut, unde ei învaţă să-l tolereze şi să-l valorizeze pe cel de lângă ei.

În tot acest interval am realizat din nou că nu poţi prelua un sistem, să-i dai “copy - paste” şi să îndrepţi pe loc lucrurile nereparate la noi încă din secolul al XIX-lea. Pe de altă parte, dacă noi, “cei nouă din Suceava”, vom pune în aplicare lucrurile învăţate acolo, cu siguranţă “paşii mici, făcuţi cu multă dragoste”, aşa cum spunea Maica Tereza, pot constitui cărămizi solide la temelia viitorului cetăţean, care va trăi cu siguranţă într-o societate mult mai diversă.

“Drept pentru care” mulţumim încă o dată celei care a făcut posibilă călătoria noastră într-un loc atât de diferit de lumea în care trăim noi, într-un loc unde mottoul afişat peste tot la vedere: “Keep calm and go on” este întru totul respectat. Mulţumim Oltea Prelucă şi te asigurăm că ne vom strădui ca elevii noştri să dobândească deprinderile de care au nevoie pentru şcolile viitoare pe care le vom urma, pentru carierele lor dar, mai ales, pentru societatea în care vom trăi.

Şi mai promitem că ne  vom “virusa” colegii astfel încât cu toţii, dascăli şi elevi, să “profităm” de beneficiile diversităţii şi să nu uităm că o societate cu diversitate limitată este o societate în stagnare.

Ana Chirileasa

Nastasia Butnaru