O clauză abuzivă prevăzută într-un contract anulează documentul, potrivit unei decizii a CJUE

O clauză abuzivă prevăzută într-un contract anulează documentul, potrivit unei decizii de joi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) de la Luxemburg, care precizează că dreptul Uniunii permite statelor membre să asigure consumatorului un nivel de protecţie ridicat.

"O legislaţie naţională poate prevedea nulitatea unui contract încheiat între un consumator şi un comerciant care cuprinde o clauză abuzivă dacă astfel se asigură o mai bună protecţie a consumatorului", a hotărât CJUE de la Luxemburg, în urma sesizării unei instanţe slovace privind un contract de credit de consum.

Astfel, deşi dreptul Uniunii nu urmăreşte, în principiu, decât eliminarea clauzelor abuzive, el permite totuşi statelor membre să asigure consumatorului un nivel de protecţie mai ridicat

Potrivit Directivei 93/131, clauzele abuzive inserate într-un contract încheiat cu un consumator de către un vânzător sau un furnizor, impuse de acesta, nu creează obligaţii pentru consumator. În această privinţă, o clauză trebuie considerată ca fiind abuzivă în cazul în care, în contradicţie cu cerinţa de bună-credinţă, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor care decurg din contract, în detrimentul consumatorului. Cu toate acestea, contractul care cuprinde o astfel de clauză continuă să angajeze părţile în cazul în care poate continua să existe fără aceasta.

Doamna Pereničová şi domnul Perenič au obţinut un credit de 150.000 SKK (4.979 de euro) de la SOS, instituţie nebancară care oferă credite de consum în temeiul unor contracte standardizate. Potrivit contractului de credit, împrumutul trebuie rambursat în 32 de rate lunare în cuantum de 6.000 SKK (199 de euro), la care se adaugă a treizeci şi treia rată, egală cu valoarea creditului acordat. Beneficiarii creditului sunt astfel obligaţi să ramburseze o sumă de 342.000 SKK (11.352 de euro).

Dobânda anuală efectivă (DAE) a creditului - şi anume suma cheltuielilor legate de acesta aflate în sarcina consumatorului - a fost stabilită în contractul respectiv la 48,63 %, în condiţiile în care, potrivit calculului efectuat de instanţa slovacă de trimitere, aceasta se ridica de fapt la 58,76 %.

Doamna Pereničová şi domnul Perenič au introdus o acţiune la Okresný súd Prešov (Tribunalul Departamental Prešov, Slovacia) pentru a se constata că contractul lor de credit conţine mai multe clauze abuzive, cum ar fi indicarea inexactă a DAE, şi solicită de asemenea acestei instanţe să constate nulitatea întregului contract.

Instanţa slovacă a întrebat Curtea de la Luxemburg dacă directiva îi permite să constate nulitatea unui contract de credit de consum care cuprinde clauze abuzive atunci când o astfel de soluţie ar fi mai avantajoasă pentru consumator. Astfel, după cum precizează instanţa naţională, în cazul declarării nulităţii, consumatorii vizaţi ar fi obligaţi să plătească doar dobânzile de întârziere, la un nivel de 9 %, şi nu toate cheltuielile aferente creditului acordat, care ar fi mult mai mari decât aceste dobânzi.

În hotărârea pronunţată, Curtea aminteşte mai întâi că obiectivul urmărit de directivă constă în eliminarea clauzelor abuzive incluse în contractele de credit de consum, menţinând totodată, dacă este posibil, validitatea întregului contract, iar nu în anularea tuturor contractelor care conţin astfel de clauze.

În continuare, în ceea ce priveşte criteriile care permit să se aprecieze dacă un contract poate continua să existe efectiv fără clauzele abuzive, Curtea relevă că trebuie aplicată o abordare obiectivă, potrivit căreia situaţia uneia dintre părţile la contract, în speţă consumatorul, nu poate fi considerată criteriul determinant care decide soarta viitoare a contractului. Prin urmare, directiva se opune ca, la aprecierea aspectului dacă un contract care conține una sau mai multe clauze abuzive poate continua să existe fără clauzele menţionate, să fie luate în considerare numai efectele avantajoase pentru consumator ale anulării contractului în totalitate.

Cu toate acestea, Curtea constată că directiva nu a realizat decât o armonizare parţială şi minimală a legislaţiilor naţionale privind clauzele abuzive, recunoscând totodată statelor membre posibilitatea de a asigura consumatorilor un nivel mai ridicat de protecţie decât cel pe care aceasta îl prevede. Prin urmare, directiva nu se opune ca un stat membru să prevadă, cu respectarea dreptului Uniunii, o reglementare naţională care permite să se declare nulitatea întregului contract încheiat între un comerciant şi un consumator şi care conține una sau mai multe clauze abuzive atunci când se dovedeşte că aceasta asigură o protecţie mai bună a consumatorului.

În final, Curtea răspunde că o practică comercială care constă în menţionarea într-un contract de credit a unei DAE mai mici decât cea reală reprezintă o informaţie falsă cu privire la costul total al creditului care trebuie calificată drept o practică comercială înşelătoare în temeiul Directivei privind practicile comerciale neloiale, în măsura în care determină sau poate determina consumatorul mediu să ia o decizie comercială pe care nu ar fi luat-o în altă situaţie.

Potrivit Curţii, deşi această împrejurare poate fi luată în considerare, printre alte elemente, pentru constatarea caracterului abuziv al clauzelor unui contract în temeiul Directivei privind clauzele abuzive, totuşi aceasta nu este de natură să stabilească automat și numai ea însăşi caracterul abuziv al acestor clauze. Astfel, trebuie examinate toate împrejurările proprii cazului în speţă înainte de calificarea clauzelor în discuţie. De asemenea, constatarea caracterului neloial al unei practici comerciale nu are efecte directe în ceea ce priveşte problema dacă contractul în ansamblul său este valid.