Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 22 dec 2010 - Anul XV, nr. 301 (4592)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6386 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

MAE regretă scrisoarea germano-franceză pe tema Schengen şi consideră abordarea "o discriminare"

MAE îşi exprimă regretul faţă de transmiterea de către miniştrii de interne francez şi german a unei scrisori prin care se solicită amânarea aderării României şi Bulgariei la Schengen la o dată ulterioară lunii martie 2011 şi apreciază că abordarea este "o discriminare" la adresa celor două ţări.

MAE precizează, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că "scrisoarea confirmă pe deplin şi salută progresele tehnice ale României în cadrul procesului de evaluare Schengen".

Ministerul mai spune că, potrivit scrisorii, "condiţionalităţile" suplimentare ataşate aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen se plasează în afara procesului de aderare şi a acquis-ului.

"Solicitarea amânării deciziei de aderare a României şi Bulgariei pleacă de la premisa unor aşa-zise carenţe ale situaţiei generale a celor două state şi a unor ipotetice disfuncţionalităţi ce ar afecta siguranţa sistemului de supraveghere a frontierei Schengen, inclusiv accesul la datele gestionate prin Sistemul de Informaţii Schengen (SIS)", explică MAE.

Ministerul mai arată că România împărtăşeşte, la fel ca şi Franţa şi Germania, preocuparea privind asigurarea securităţii frontierei Schengen. "România a răspuns şi răspunde cu seriozitate acestei preocupări prin îndeplinirea integrală a condiţiilor intrinseci acquis-ului Schengen, inclusiv în domeniul controlului şi supravegherii frontierelor externe. Traversarea cu succes a misiunilor de evaluare în domeniul frontierelor externe şi aprobarea rapoartelor aferente acestor misiuni este o dovadă de necontestat a faptului că România şi-a îndeplinit în totalitate angajamentele asumate. MAE reaminteşte, în acest sens, şi faptul că România implementează un sistem tehnic de ultimă generaţie de supraveghere a frontierei terestre cu sprijinul tehnologiei furnizate de compania franco-germană EADS", se mai arată în comunicatul Ministerului.

MAE mai spune că "este complet nefondat argumentul invocat referitor la un aşa-zis risc pentru securitatea internă a Uniunii care ar deriva din aderarea României (şi Bulgariei) la Schengen şi gestionarea acestor informaţii".

"Dimpotrivă, aderarea României va conduce la creşterea semnificativă a securităţii frontierei externe", spune MAE invocând faptul că, începând cu data de 5 noiembrie 2010, România este conectată deja la SIS şi gestionează în condiţii de deplină securitate aceste date.

"În acelaşi timp, MAE reiterează faptul că nu există niciun temei, juridic sau de oportunitate, pentru o asociere între aderarea la Schengen şi Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) din domeniul justiţiei şi combaterii corupţiei. De altfel, scrisoarea recunoaşte că nu poate fi stabilită o astfel de legătură «rigidă» de condiţionalitate între cele două. Este vorba despre procese diferite, cu instrumente specifice de evaluare şi decizie. România colaborează constructiv în cadrul MCV cu Comisia Europeană şi cu statele membre şi nu poate fi de acord cu deturnarea sensului acestui instrument distinct", se mai arată în comunicatul MAE.

Ministerul consideră că o astfel de abordare creează un precedent inacceptabil nu numai pentru România (şi Bulgaria), dar şi pentru întreaga Uniune. "Ea constituie o discriminare a României şi
Bulgariei faţă de modul în care au fost tratate statele care au aderat la Schengen la ultima extindere", încheie MAE.

"Referirile la absenţa unui cadru juridic şi administrativ satisfăcător au un caracter generalizator, lipsit de elemente concrete, obiective de evaluare şi au un caracter subiectiv, necuantificabil. Astfel de aprecieri subiective riscă să decredibilizeze procese UE de evaluare la care România participă cu bună credinţă şi să pună sub semnul întrebării evaluările experţilor europeni", se mai arată în comunicatul MAE.

Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă încrederea că procesul de evaluare Schengen se va menţine în coordonatele stabilite, în cadrul instituţional şi în formatul de evaluare existent la nivelul Uniunii, la fel ca şi în cazul extinderilor anterioare. MAE va continua să facă toate demersurile necesare în acest sens şi va coopera susţinut cu Germania şi Franţa, precum şi cu toţi ceilalţi parteneri din UE.

Miniştrii de Interne ai Franţei şi Germaniei au transmis CE o scrisoare prin care se solicită amânarea aderării României, dar şi a Bulgariei, la Schengen, solicitarea fiind de asemenea adresată preşedinţiei belgiene a UE şi Ungariei, care va prelua preşedinţia, au declarat surse europene. Sursele citate au declarat, pentru MEDIAFAX, că este vorba despre un demers franco-german adresat atât Comisiei Europene, cât şi preşedinţiei belgiene în exerciţiu a UE, precum şi viitoarei preşedinţii ungare a Uniunii, al cărei mandat va începe la 1 ianuarie 2011.

Miniştrii de Interne ai Germaniei şi Franţei au apreciat, în scrisoarea transmisă CE, că decizia privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen ar trebui discutată "când cele două state vor începe progrese ireversibile în lupta împotriva corupţiei, a criminalităţii organizate şi a reformei".

"Nu sunt reunite toate condiţiile pentru aderarea celor două ţări la Spaţiul Schengen", scriu cei doi miniştri în scrisoarea obţinută de RFI România.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului MAE regretă scrisoarea germano-franceză pe tema Schengen şi consideră abordarea "o discriminare".
 Vizualizări articol: 375 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
MAE regretă scrisoarea germano-franceză pe tema Schengen şi consideră abordarea "o discriminare"0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Actualitate national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei