Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 1 dec 2010 - Anul XV, nr. 283 (4574)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9715 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5614 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Şomerii vor putea afla locurile de muncă disponibile printr-un Call center

Serviciul Public de Ocupare va avea un Call center la care şomerii vor putea suna pentru a afla ce locuri de muncă sunt oferite în zona în care locuiesc sau de ce acte au nevoie pentru indemnizaţia de şomaj, serviciul urmând să fie înfiinţat printr-un proiect european de peste 10 milioane de lei.

Serviciul de Call center al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă ar putea fi funcţional din luna mai a anului viitor, urmând să fie alocat numărul de telefon pentru acesta.

Persoanele aflate în căutarea unui locul de muncă vor putea suna pentru a afla ce posturi sunt disponibile în oraşele în care locuiesc sau pentru a se informa despre programele de calificare sau formare profesionale.

Cei care rămân fără locuri de muncă şi vor să beneficieze de indemnizaţia de şomaj vor putea să sune pentru a afla de la consultanţi de ce acte au nevoie la dosar, de unde le pot obţine şi unde trebuie să le depună.

Totodată, prin serviciul de Call center vor putea fi obţinute şi informaţii despre locurile de muncă disponibile la nivel european, prin reţeaua Eures.

"Proiectul Call center SPO (Serviciul Public de Ocupare) vizează creşterea calităţii şi eficienţei serviciilor furnizate de către ANOFM. Prin dezvoltarea acestui sistem inovativ de furnizare de informaţii se urmăreşte creşterea oportunităţilor de orientare, formare şi dezvoltare profesională şi de integrare socio-profesională pe piaţa muncii a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă", a declarat, ieri, la lansarea proiectului, managerul de proiect Elena Baboi.

Ea a precizat că proiectul a fost scris încă din 2008, când au început să apară primele efecte ale crizei economice.

În total vor fi instruite 250 de persoane, care vor fi pregătite pentru a-i orienta pe şomeri înainte ca aceştia să ajungă la sediile agenţiilor de ocupare.

"Intervenţia proiectului este direcţionată pentru a răspunde nevoilor SPO de a-şi cultiva şi instituţionaliza o atitudine pro-activă faţă de clienţi, atitudine concretizată atât prin îmbunătăţirea metodelor de lucru aplicate în abordarea mai prietenoasă a procesului de implementare a măsurilor active de ocupare cât şi prin asigurarea unui sistem informaţional comprehensiv şi transparent care să faciliteze accesul clienţilor la cererea şi oferta de locuri de muncă, respectiv formarea profesională, la tipurile de servicii care pot fi accesate pentru reintegrarea pe piaţa muncii", a precizat Elena Baboi.

Proiectul se va derula în parteneriat cu Asociaţia Telefonul Copilului, care va pune la dispoziţia personalului ANOFM expertiza pe care a acumulat-o în acest domeniu şi asistenţa tehnică de care va fi nevoie.

Directorul Asociaţiei, Cătălina Florea, a declarat că, pentru prima oară de la înfiinţare, la numărul deschis pentru copii au început să sune şi părinţi care întreabă despre locuri de muncă.

"Scopul nostru este să venim în sprijinul părinţilor, pentru că sunt tot mai multe solicitări iar cazurile sunt dramatice. Copiii sunt expuşi aceloraşi probleme. Chiar şi ei sună pentru problemele financiare ale părinţilor", a spus directorul de la Telefonul Copilului.

Cătălina Florea a adăugat că munca unui consilier de la un call center de acest tip nu este deloc uşoară, pentru că cei care vor suna vor fi oamenii nemulţumiţi, cu nevoi multiple şi care vor aştepta ca problemele lor să fie rezolvate rapid.

Proiectul se va derula până în februarie 2013 şi are o valoare totală de 10.174.508 de lei, din care 7.630.880 reprezintă valoarea asistenţei nerambursabile.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Şomerii vor putea afla locurile de muncă disponibile printr-un Call center.
 Vizualizări articol: 734 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Şomerii vor putea afla locurile de muncă disponibile printr-un Call center0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Actualitate national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei