Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 1 dec 2010 - Anul XV, nr. 283 (4574)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9756 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6134 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Durata concediului maternal - o falsă problemă, lipsa creşelor sau a alternativelor - cea reală

Dezbaterile despre concediul maternal şi propunerea de reducere a duratei acestuia se duc în termeni apocaliptici, cu note isterice, însă nu acesta este motivul pentru care Guvernul poate fi criticat, ci absenţa unor măsuri concrete de înfiinţare a unor creşe şi de reglementare a baby-sitting-ului.

Femei care şi-au petrecut chiar şi primele luni de maternitate în talk-show-uri televizate plâng, tot la televizor, nenorocirea copiilor care vor fi lipsiţi de grija maternă în al doilea an de viaţă.

Se vorbeşte insistent despre banii mamelor şi mai puţin despre soarta unor generaţii lipsite oricum de aproape orice sprijin al statului după vârsta de doi ani sau despre eşecul aşa-zisei politici de susţinere a creşterii natalităţii printr-un concediu maternal cu o durată demnă de Guiness Book.

Problema nu o reprezintă durata concediului de maternitate, ci lipsa unei strategii de susţinere a familiei în general şi a copilului în special, pentru a întineri populaţia şi a avea cetăţeni, viitori contributori la buget, sănătoşi, educaţi şi apţi de muncă.

Interesul oricărui stat nu este de a plăti cât mai multe ajutoare, alocaţii şi pensii, ci de a avea cât mai mulţi contributori, oameni activi, care să susţină funcţionarea statului. Pentru acest lucru este necesar ca aceia care conduc statul, care asigură managementul societăţii numite România să realizeze un sistem în care cetăţeanul, încă de la naştere, să fie integrat, nu lăsat în grija "instituţiei bunicii". Este nevoie de creşe suficiente, de grădiniţe cu program prelungit, de şcoli care să asigure şi servicii de îngrijire în afara programului de studii. Nu de bunici care cară sacoşe de la piaţă şi unul sau doi nepoţi agăţaţi de ele, nu de noile substitute materne, denumite "bone", plătite la negru cu echivalentul a două sau trei salarii minime pe economie, pe care cele mai multe mame nu le câştigă.

De aici ar fi trebuit, probabil, să plece ministrul Botiş şi Guvernul cu măsurile şi apoi să anunţe reducerea concediului de maternitate la perioada absolut decentă şi de necontestat de 12 luni.

În loc însă de o gândire coerentă şi cu viziune pe termen lung, guvernarea joacă tradiţionalul "un pas înainte şi doi înapoi", la presiunea unor figuri feminine din politică. În acest peisaj, paradoxal, propunerea Robertei Anastase privind reglementarea serviciilor de îngrijire a copilului de la 3 luni la 3 ani aduce o notă de realism, inclusiv prin argumentul potrivit căruia o femeie care stă doi ani acasă riscă să se deprofesionalizeze.

Copiii lăsaţi în grija oricui de la vârsta de doi ani şi femeile care nu mai pot fi eficiente pe piaţa muncii reprezintă o problemă reală căreia ar trebui să i se găsească soluţii eficiente, astfel încât mamele de acum să nu fie pensionarele de peste 20-30 de ani care să nu-şi poată cumpăra nici măcar medicamente, iar copiii de azi să nu devină tinerii ce duc în spate aceeaşi societate decrepită.

Ioana Câmpean, ioana@mediafax.ro

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Durata concediului maternal - o falsă problemă, lipsa creşelor sau a alternativelor - cea reală.
 Vizualizări articol: 654 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Durata concediului maternal - o falsă problemă, lipsa creşelor sau a alternativelor - cea reală0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Actualitate national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei