Polițiști în acțiune

68 de permise reținute și 70 de infracțiuni constatate, în minivacanța de 1 Decembrie

Control în trafic la Pojorâta
Control în trafic la Pojorâta

Peste 250 de polițiști din structurile rutiere, de ordine publică, investigații criminale, arme, explozivi, substanțe periculoase au fost angrenați în acțiuni la nivelul județului Suceava în minivacanța de la finele săptămânii trecute. Și de această dată s-a pus un accent deosebit pe acțiunile de control în trafic, peste 50 de polițiști rutieri fiind angrenați zilnic în acțiuni pe drumurile național-europene și județene. S-a pus accent pe controalele cu autospecialele cu radar și pe verificările cu etilotestul, în condițiile în care viteza și alcoolul au făcut foarte multe victime pe șosele, în ultima perioadă.
În cele patru zile au fost reținute nu mai puțin de 68 de permise de conducere, din care 22 pentru consum de alcool, de la șoferi cu concentrații sub 0,40 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Alți șoferi băuți, cu concentrații mai mari de alcool, s-au ales cu dosare penale. Alte 32 de permise de conducere au fost ridicate pentru depășiri neregulamentare, iar 14 pentru viteză excesivă – peste 50 de km/h peste limita admisă pe respectiva porțiune de drum.
Polițiștii de ordine publică au intervenit în această perioadă la 223 de evenimente, fiind constatate 70 de infracțiuni. 27 de autori de fapte penale au fost prinși în flagrant, iar față de 7 persoane s-au dispus măsuri de reținere pentru 24 de ore. De asemenea, au fost retrase 52 de certificate de înmatriculare, dintre care 4 pentru lipsa anvelopelor de iarnă.
Comisarul Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a declarat că în fiecare zi, având în vedere atenționările de vreme rea, polițiștii au pus accent pe fluidizarea traficului rutier, facilitând accesul și activitatea utilajelor de deszăpezire, astfel încât la nivelul județului nu s-au înregistrat drumuri închise sau probleme majore generate de căderile de zăpadă.
În cadrul acțiunii au fost date și aproape 800 de amenzi, din care cele mai multe – 684 – au fost aplicate pentru nereguli la regimul rutier.

Control în trafic la Pojorâta
Control în trafic la Pojorâta
Control în trafic la Pojorâta
Control în trafic la Pojorâta

Recomandări

Număr record de peste 2.000 de permise reținute de la șoferi vitezomani sau puși pe depășiri neregulamentare

Tânăr de 17 ani, mort după o coliziune între o motocicletă și un BMW. Polițiștii au constatat neacordare de prioritate, dar și indicii ale vitezei