Tenis de câmp

40 de copii suceveni s-au întrecut la „Competiția Viitorilor Campioni”

Competiția viitorilor campioni s-a derulat sâmbătă la Suceava foto Codrin Anton
Competiția viitorilor campioni s-a derulat sâmbătă la Suceava foto Codrin Anton

Federația Română de Tenis, împreună cu Ministerul Tineretului și Sportului, organizează în perioada 29 iunie – 30 septembrie 42 de turnee de tenis la nivel național. Competiția este adresată copiilor cu vârsta maximă de 10 ani, proiectul purtând denumirea „Competiția Viitorilor Campioni”. La Suceava, manifestarea a avut loc la finalul săptămânii trecute, fiind promovată de Asociația Județeană de Tenis, Clubul Sportiv Municipal și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, proiectul fiind realizat și cu sprijinul Consiliului Local al Municipiului Suceava.
La întrecerea găzduită la Baza sportivă Unirea din Suceava au participat 40 de copii din Suceava și Fălticeni, care s-au bătut pentru premiile puse la bătaie de organizatori.
În turneul copiilor avansați cu vârsta maximă de 8 ani, cea mai bună impresie au lăsat-o, în ordine, fălticenenii Ștefan Fîntănaru, Matei Moșneguțu și Darius Avrămia. La categoria copiilor în vârstă de 9 ani s-a impus David Onisei (Fălticeni), urmat în clasament de sucevenii Răzvan Maciuc și Matei Lungu.
Cei trei s-au aflat în fruntea ierarhiei și la categoria 10 ani, însă clasamentul final a fost puțin inversat, cu Maciuc campion, secondat de Onisei și Lungu. Câștig de cauză în întrecerea fetelor a avut fălticeneanca Evelina Tănasă, care a învins-o greu, la tie-break, în meciul decisiv pe Ilinca Anton, partenera sa de antrenament. Ultimul loc de pe podium a fost ocupat de Ștefana Corlățan, din Suceava.
Dacă întrecerile enumerate mai sus au fost pentru avansați, organizatorii au dat șansa să se afirme și concurenților care s-au apucat de tenis în această vară. Astfel, Grupa A a copiilor peste 5 ani și mai mici de 7 ani a fost câștigată de Aissia Prisecariu (Fălticeni), care le-a devansat pe Ștefana Melinte (Suceava) și Amalia Brădățanu (Fălticeni). Grupa B a fost dominată de sportivii din Fălticeni, Tudor Brumă devansându-le la final pe Ștefania Cornea și Mara Daraban. Deliciul publicului l-au făcut însă fălticenenii Tudor Hogaș și Luca Sandu, care s-au luptat aprig în finala categoriei sub 5 ani.

Recomandări

Voievozii care au zidit Țara Moldovei prin credință, curaj și înțelepciune au fost pomeniți în Cetatea de Scaun a Sucevei

Neurochirurgia, între rădăcini și viitor. Dr. Iustinian Ioachim Simion, la o întâlnire emoționantă cu fălticenenii, la debutul Zilelor Culturii Fălticenene 2026

Zilele Culturii Fălticenene 2026: o săptămână dedicată memoriei, valorilor și marilor întâlniri culturale

Aproape 50 de tineri tenismeni s-au întrecut la turneul Tenis 10 MPG, organizat de ACS „Nada Florilor” Fălticeni