Acțiune de împădurire

3.600 de puieți de molid și larice, plantați cu voluntari la Ocolul Silvic Cârlibaba

Elevi, silvicultori, polițiști și reprezentanți ai administrației locale, la acțiunea de împădurire de la Cârlibaba

Evenimentele organizate de silvicultorii suceveni sau cu sprijinul acestora și dedicate Lunii Pădurii au continuat în zona de munte a județului, cu noi acțiuni de împădurire, efectuate cu voluntari.
O astfel de acțiune a avut loc joi, 11 mai, în cadrul Ocolul Silvic Cîrlibaba, pe o suprafață de un hectar de teren fiind plantați 3.600 de puieți de molid și larice, specii specifice zonelor de munte.
Lucrările de regenerare a suprafeței forestiere au fost efectuate de reprezentanți ai Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Cîrlibaba – elevii claselor a V-a și a VIII-a, însoțiți de directorul instituției, prof. Crina-Manuela Țăran, prof. Mihaela Nedelea, coordonator al acțiunii, precum și prof. Viorica Arsenie, ai Primăriei comunei Cîrlibaba – viceprimar Pavel Tironeac, și ai Postului de Poliție Cîrlibaba, agent principal Ioan Păun.
Nu în ultimul rând, participanți, dar și îndrumători ai celorlalți voluntari la acțiunea de împădurire au fost reprezentanții Ocolului Silvic Cîrlibaba, șeful de ocol, inginerul Florin Onofresei, fiind însoțit de întreg colectivul ocolului silvic (ingineri, tehnicieni, pădurari, muncitori).
Pe lângă faptul că în urma celor câteva ore de muncă pădurea a fost extinsă, scopul acțiunii, care a fost atins, a fost ca elevii să conștientizeze problemele de mediu generate de activitățile antropice în arii naturale. De asemenea, s-a dorit educarea copiilor în spiritul unui comportament prietenos față de mediu, ceea ce aduce beneficii pe termen lung întregii comunități locale.

3.600 de puieți de molid și larice, plantați cu voluntari la Ocolul Silvic Cârlibaba
3.600 de puieți de molid și larice, plantați cu voluntari la Ocolul Silvic Cârlibaba
3.600 de puieți de molid și larice, plantați cu voluntari la Ocolul Silvic Cârlibaba
3.600 de puieți de molid și larice, plantați cu voluntari la Ocolul Silvic Cârlibaba
3.600 de puieți de molid și larice, plantați cu voluntari la Ocolul Silvic Cârlibaba
3.600 de puieți de molid și larice, plantați cu voluntari la Ocolul Silvic Cârlibaba
3.600 de puieți de molid și larice, plantați cu voluntari la Ocolul Silvic Cârlibaba
3.600 de puieți de molid și larice, plantați cu voluntari la Ocolul Silvic Cârlibaba
3.600 de puieți de molid și larice, plantați cu voluntari la Ocolul Silvic Cârlibaba
3.600 de puieți de molid și larice, plantați cu voluntari la Ocolul Silvic Cârlibaba
3.600 de puieți de molid și larice, plantați cu voluntari la Ocolul Silvic Cârlibaba
3.600 de puieți de molid și larice, plantați cu voluntari la Ocolul Silvic Cârlibaba
3.600 de puieți de molid și larice, plantați cu voluntari la Ocolul Silvic Cârlibaba
3.600 de puieți de molid și larice, plantați cu voluntari la Ocolul Silvic Cârlibaba
3.600 de puieți de molid și larice, plantați cu voluntari la Ocolul Silvic Cârlibaba
3.600 de puieți de molid și larice, plantați cu voluntari la Ocolul Silvic Cârlibaba
Elevi, silvicultori, polițiști și reprezentanți ai administrației locale, la acțiunea de împădurire de la Cârlibaba
Elevi, silvicultori, polițiști și reprezentanți ai administrației locale, la acțiunea de împădurire de la Cârlibaba

Recomandări

Petru Pralea-Spînu, șef de promoție al Facultății de Silvicultură: „Succesul este atunci când reușești să îi inspiri pe ceilalți să devină mai buni”

„Conexiuni artistice în Noaptea Muzeelor”, la Rădăuți, o celebrare a patrimoniului și artei cu peste 550 de participanți

Acțiunea anuală de gospodărire. 50 de tineri voluntari ai Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni, pe Via Transilvanica, între Mănăstirea Putna și Mănăstirea Sucevița

„Comorile Călimanilor” – 187 de elevi au transformat lemnul în artă sub atenta supraveghere a ASFOR și a partenerilor

La concursul de pictură „Comorile Călimanilor” 187 de elevi au transformat lemnul în artă