Licitație

28 de milioane de lei pentru reparațiile stradale din Suceava, timp de doi ani

Asfaltarea și întreținerea străzilor Sucevei pentru o perioadă de 24 de luni face obiectul uneia dintre cele mai importante licitații de anul acesta, în valoare de aproape 6 milioane de euro, care se desfășoară astăzi.
Înscrierile la licitație pot fi făcute inclusiv astăzi, dar, după cum a precizat primarul Ion Lungu, pentru a fi acceptate, firmele trebuie să îndeplinească anumite condiții.
De exemplu, firmele care se înscriu la licitație trebuie să facă dovada că în ultimii cinci ani au efectuat lucrări similare, cu o valoare de minim 28 de milioane de lei, fără TVA, adică valoarea contractului care urmează să fie semnat.
De asemenea, o altă condiție impusă este ca cifra de afaceri din ultimii doi ani să fie de 56 de milioane de lei.
„Sper ca după ce se va termina și aici bătălia, pentru că va fi una cu siguranță, ca și la salubrizare, să avem liniște doi ani de zile, să ne putem ocupa de asfaltarea străzilor, să facem o strategie viabilă”, a declarat șeful municipalității sucevene.
Termenul de realizare a lucrărilor este de 24 de luni de la data semnării contractului.

Recomandări

Arestul Poliției Suceava, redeschis după aproape doi ani în care sucevenii au fost încarcerați chiar și pe la Tulcea sau Cluj

Contract de șase milioane de lei pentru creșterea eficienței energetice la Școala Gimnazială nr. 6 Suceava

Concurență mare la licitațiile pentru două dintre cele mai mari investiții din județ, centura orașului Gura Humorului și noul terminal al Aeroportului Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava

Județul Suceava ar urma să primească cea mai mare sumă din țară, de aproape 220 de milioane de lei, pentru echilibrarea bugetelor locale pentru 2026