27 Martie

„Vicovul la răscruce”
„Oamenii locului sînt dăruiți cu hărnicie, cu minte iscoditoare, cu o adîncă iubire pentru glie. Dar cele peste patru decenii și jumătate de dictatură comunistă le-au bîntuit sufletele cu stihia unei mari nedreptăți. În 1945, cînd s-a isprăvit războiul și pe harta țării s-a tras linia roșie ce stabilea noua frontieră între România și URSS, tezaurul vetrei lor străbune a rămas de cealaltă parte…După revoluția din 1989 a luat puterea cine a apucat, cine a dat mai tare din coate. Între oameni și-a făcut loc dihonia, ura, certurile și uneori încăierările. Problema cea mai spinoasă a acestui teatru în aer liber este cea a pămîntului puțin, a cailor și a oilor aparținînd CAP-ului în dezafectare. De vaci nu se interesează nimeni. Toate sînt bolnave de leucemie sau de tuberculoză. Ele vor fi sacrificate și date spre consum…Cu cei 76 de cai s-a rezolvat mai ușor. Au avut dreptul numai cei ce au intrat cu animale de tracțiune în CAP. Mai complicat e cu oile. Fiecărei familii i-au revenit cîte două mioare. Cei sosiți mai tîrziu nu mai au ce alege”.
„Albina” (Revistă de cultură pentru sate), Anul 93 (Serie nouă), nr. 3, Martie 1990.
„Vopsitorii”
„Vopsitorii, de pildă, de câte ori se îndreptau spre un obiectiv, pășeau sumbri ca niște eroi care nu știau dacă se vor mai întoarce vii din lupta cu vopseaua. Erau înjurați, pe rând, șeful de echipă, inginerul, șeful de secție, directorul, patronul, primarul, primul-ministru, președintele. Apoi se executau în comun câteva reverii cu violuri asupra funcționarelor din birouri sau cu scopiri amuzante exercitate asupra «scriptologilor». Șeful de echipă, inginerul, șeful de secție alergau disperați în stânga și-n dreapta, încercând să organizeze hoarda și s-o convingă să se echipeze corespunzător. Hoarda pufnea disprețuitoare și câte unul din ea, mai inteligent, ca să dovedească prostia oamenilor cu pixul, lua o hotărâre de capul lui, după care cădea de la înălțime rupându-și gâtul”.
„Cultura”, Serie nouă, Anul IV, Nr. 9 (213), Martie 2009.