Bobocii de clasa a IX-a

24 de elevi au fost admiși la Seminarul Teologic „Mitropolitul Dosoftei” Suceava

Seminarul Teologic „Mitropolitul Dosoftei” Suceava
Seminarul Teologic „Mitropolitul Dosoftei” Suceava

24 de elevi au fost admiși anul acesta la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava. Media cea mai mare cu care s-a intrat anul acesta la seminar a fost 9,91, iar cea mai mică medie de admitere a fost 7,91. Elevii admiși au susținut și probe de aptitudini. Anul acesta, după cum ne-a spus pr. prof. dr. Adrian Duțuc (discipline teologice de specialitate), elevii admiși la Seminarul Teologic „Mitropolitul Dosoftei” Suceava provin de la școli din municipiul Suceava, Rădăuți, Iacobeni, Bogdănești, Molid, Forăști, Frasin, Bilca, Șcheia, Capu Codrului, Siminicea, Bosanci, Voievodeasa, Stulpicani, Voitinel, Dornești, Verești, Măzănăești, dar printre bobocii de clasa a IX-a se numără și un elev din Toronto (Canada). La seminarul teologic sucevean ar putea veni să studieze și câțiva elevi din Ucraina și Republica Moldova.
Vă reamintim că pe 12 iunie, la Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava, a avut loc o slujbă de tedeum pentru seminariștii absolvenți ai clasei a XII-a, oficiată de Preasfințitul Damaschin Dorneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. La eveniment au participat cei 28 de absolvenți ai promoției 2020 a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava, o parte dintre profesorii care i-au pregătit pe seminariști 4 ani, dar și un grup restrâns de părinți și rude ale absolvenților.Șef de promoție a fost ales Iustinian Budeanu, care a obținut cele mai bune rezultate la final de seminar.

Recomandări

„Ni l-am făcut pe Sfântul Ioan cel Nou prieten și apropiat al sufletului nostru” – atelier catehetic în curtea Catedralei Arhiepiscopale din Suceava

Consiliul Județean se alătură proiectului Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și alocă 6 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la Seminarul Teologic

Expoziție-concurs „Zilele elevului arhitect”: Premiul anual pentru arhitectură, câștigat de Steluța Colban, de la Colegul de Artă Suceava

213 absolvenți ai Colegiului „Hurmuzachi” Rădăuți și-au luat „rămas-bun” de la anii de liceu

213 absolvenți ai Colegiului „Hurmuzachi” Rădăuți și-au luat „rămas-bun” de la anii de liceu
213 absolvenți ai Colegiului „Hurmuzachi” Rădăuți și-au luat „rămas-bun” de la anii de liceu