Arhiva zilei de 4 decembrie 2018 (66 articole)


Kelemen, despre proiectul privind regiunile de dezvoltare separate: Nimeni nu vrea să fure Ardealul

„Bucovina în imagini”, activitate dedicată Centenarului, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Suceava

PROIECT: În caz de criză petrolieră, autoritățile pot restricționa circulația sau achizițiile

Medic de la Spitalul Universitar, prins când lua mită 500 lei. Inițial a refuzat 200 de lei

Ministrul Apărării, despre achiziția corvetelor: Intenția mea e clară, să cumpărăm ce avem nevoie

Comisia Iordache a abrogat articolul privind exprimarea defăimătoare a magistraților

Comisia economică a Senatului a avizat proiectul de lege a OUG privind fondurile suverane

Gabriel Grădinescu a fost ales vicepreședinte al ASF responsabil cu piața de capital

Votul Comisiei juridice a Senatului referitor la cererea DNA în cazul lui Tăriceanu, amânat

Doi bărbați s-au ales cu dosare penale după ce s-au urcat la volan fără a avea permis. Unul dintre ei conducea o mașină cu numere false de înmatriculare

Incendiu devastator la o gospodărie din Pojorâta. O septuagenară a suferit arsuri

Programul manifestărilor prilejuite de sărbătorile de iarnă și Anul Nou

Un tâlhar prins de polițiști a recunoscut și furtul unui aparat de măsurat umiditatea, în valoare de 400 de euro

Zeci de copii și persoane adulte cu dizabilități au prezentat ieri spectacolul „Deschide ochii! Deschide inima!”, ediția a XIII-a

Monahia Siluana Vlad a susținut la Suceava conferința „Răbdarea, virtute prigonită în zilele noastre”