„Bucovina în imagini”, activitate dedicată Centenarului, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Suceava

La Centrul Școlar de Educație Incluzivă Suceava s-a desfășurat activitatea dedicată Centenarului „ Bucovina în imagini” (comemorarea a 100 de ani de la evenimentul politic major al anului 1918, unirea provinciilor românești cu România), într-un cadru specific bucovinean cu elemente vechi de peste 100 de ani, originale și representative pentru aceste zone.Sala de festivități a fost decorată în ton cu specificul sărbătorii, prin contribuția cadrelor didactice de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Suceava.În deschiderea acțiunii dedicată Centenarului Marii Uniri, directoarea Gabriela Mihaela Lupașcu a subliniat importanța acestui eveniment, a mulțumit tuturor invitaților și partenerilor pentru prezență și implicare și a urat succes în desfășurarea acesteia. La această activitate au participat inspectorul școlar general, prof. Lazăr Gheorghe, directorul CJRAE Suceava, Pavelescu Maria, reprezentanți ai unor instituții partenere din cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, Colegiul Național „Petru Rareș”, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, Colegiul Tehnic „Petru Mușat”, Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza”, dar și Grădinița cu Program Prelungit „Prichindel”.Programul de activități a cuprins o serie de momente artistice dedicate evenimentului istoric și a importanței centenarului, activități precum: scenete, interpretarea imnului României, prezentări PowerPoint, recital de poezie, dansuri populare, coordonate de doamnele și domnii profesori: Pintilie Raluca, Cîrligeanu Margareta, Halip Camelia, Bilius Vasile, Conache Ecaterina, Filipiuc Camelia, Argatu Cristina, Țîmpău Diana, pr. Plamadă Vasile, coregraf Băițan Ioan.La sfârșitul acesteia, elevii Centrului Școlar de Educație Incluzivă au invitat toți oaspeții să ia parte la hora Unirii, să se înfrupte din plăcintele tradiționale, poale-n brâu și să admire expoziția realizată prin efortul tuturor.Întreaga acțiune s-a bucurat de un real succes.

Recomandări

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”

,,Actori mari pe scene mici’’ – emoții, implicare și talent, pe scena Teatrului ,,Matei Vișniec’’ Suceava

Concurs Județean „Lumea mea – Lumea copilăriei”, ediția a X-a, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Gura Humorului