Statistică

20.000 de turiști au petrecut Paștele în Bucovina

Programul „Paștele în Bucovina” a fost un succes, consideră organizatorii, pe baza numărului de turiști care ne-au vizitat județul în această perioadă. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, marți, că gradul de ocupare a unităților de cazare a fost, în medie, de 85 la sută, cu un vârf de sută la sută la Voroneț și Putna. Potrivit lui Flutur, de Paști au venit în Bucovina 20.000 de turiști, dintre care 10.000 s-au cazat la hoteluri și pensiuni, iar restul în gospodării individuale.
Președintele CJ s-a declarat mulțumit de colaborarea pe care a avut-o cu primarii din zonele turistice, indiferent de apartenența lor politică, însă asta înseamnă mai puțin de jumătate dintre edili. „Cu peste 40 de primării am avut o colaborare foarte bună, s-au implicat cu seriozitate, primarii s-au concurat între ei, mai ales cei de pe traseele turistice, în a oferi turiștilor cât mai multe puncte de atracție. Mai slab am stat la portul popular, nu toți au percutat”, a spus Flutur.
Pentru anul viitor, acesta a anunțat că vrea să pună mai bine la punct semnalizarea rutieră, infrastructura de drumuri și să implice mai mult căminele culturale din localități, „să nu mai vină totul doar de la județ”.

Recomandări

Turcia – destinația celei de a doua întâlniri de proiect pentru elevi și profesori ai Colegiului „Vasile Lovinescu”, Fălticeni

Ritm lent de judecare în procesul care îl privește pe autorul unui accident dramatic, petrecut exact acum un an

Tablouri semnate de Ștefan Luchian, la Muzeul de Istorie. Prima expoziție de acest gen la Suceava în decurs de 50 de ani

42 de lucrări de Ștefan Luchian, realizate în diferite tehnici și pe diverse suporturi, vor fi expuse, în premieră, la Muzeul Național al Bucovinei

Petrecere latino la Hanul Bucovinei din Câmpulung, în a doua zi de Paște: hituri din telenovele, ritmuri latino și line-up de top