Intenție

20 de firme austriece vor să investească în Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că 20 de firme austriece sunt interesate să investească în județul Suceava. În acest sens, Flutur a precizat că va avea o întâlnire cu atașatul comercial al Ambasadei Austriei în România, în vederea stabilirii datei la care poate fi organizat, la Suceava, un forum de investiții. Șeful administrației județene a spus că, cel mai probabil, acest forum va putea fi organizat la sfârșitul lunii octombrie a.c., la discuții urmând să fie prezenți reprezentanții celor 20 de firme austriece.
„În cadrul forumului, pe lângă discuțiile cu investitorii austrieci va fi prezentată și povestea de succes a firmei Egger, care a investit în județul Suceava. Oricum, ceea ce este important e faptul că 20 de firme din Austria vor să vină aici, în județ, pentru a investi”, a declarat Gheorghe Flutur.

Recomandări

Inteligența artificială și suveranitatea digitală a Europei: vocea unei companii din Suceava, prezentă la Bruxelles și Luxemburg

Tiberiu Baraboi, Co-CEO & CTO Expertware, la Nexus Luxembourg 2026, unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate IA și securității cibernetice
Tiberiu Baraboi, Co-CEO & CTO Expertware, la Nexus Luxembourg 2026, unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate IA și securității cibernetice

Moment istoric la Suceava. Au fost semnate contractele pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava, în prezența premierului Ilie Bolojan și a președintelui CJ, Gheorghe Șoldan