Finanțare

1,5 milioane de lei pentru refacerea instalației electrice de la Spitalul Județean

Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a primit o finanțare de 1,5 milioane de lei (15 miliarde de lei vechi) de la Ministerul Sănătății pentru refacerea instalațiilor electrice. Consiliul Județean Suceava a aprobat în ședința de joi o rectificare a bugetului cu suma venită de la minister, administrația județeană urmând să asigure și sumele pentru cofinanțarea lucrărilor, respectiv 75.000 de lei (750 de milioane de lei vechi). Directorul Spitalului Județean Suceava, Vasile Rîmbu, a declarat că reparațiile capitale la rețelele electrice din cadrul spitalului vor reprezenta o investiție multianuală, cele 1,5 de milioane de lei primite anul acesta de la Ministerul Sănătății reprezentând doar 20 – 25% din totalul investițiilor. „Vom înlocui întreaga rețea electrică existentă. Vrem ca noua rețea să facă față consumului actual și viitor de curent electric pe care îl va avea spitalul. De asemenea, se va reface și sistemul de alertare și prevenire a incendiilor”, a spus directorul spitalului județean. Vasile Râmbu a precizat că cea mai mare parte a instalațiilor electrice nu a mai fost înlocuită din anul 1966. El a mai adăugat că lucrările ar putea să înceapă la mijlocul lunii noiembrie și ar putea fi finalizate până la sfârșitul acestui an.

Recomandări

Moment istoric la Suceava. Au fost semnate contractele pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava, în prezența premierului Ilie Bolojan și a președintelui CJ, Gheorghe Șoldan

CJ Suceava a aprobat cel mai mare buget din istoria instituției, cu o sumă de peste un miliard de lei, din care majoritatea fondurilor merg la investiții

Președintele Consiliului Județean anunță o posibilă finanțare externă sau prin CNI pentru noul terminal de aproape 11.000 de metri al Aeroportului Suceava

Primăria Frumosu a finalizat lucrările de modernizare și eficientizare energetică la școala primară din comună

La Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava se va construi un parc fotovoltaic printr-o investiție de peste 8,3 milioane de lei

Gheorghe Șoldan: Anul acesta avem cel mai mare buget în istoria Consiliului Județean și cele mai mari sume alocate pentru dezvoltare