|
|
|
A fost o nouă provocare pentru organizatori și studenți de a-și etala creativitatea și de a pune în scenă un spectacol care să cucerească atenția, dar și aprecierile celor din sală
Biserica „Sfinții Mucenici Mercurie și Ecaterina”, construită la Rădășeni în urmă cu 412 ani, și-a sărbătorit hramul |
Casă distrusă de un incendiu izbucnit în toiul nopții de la o aerotermă lăsată în funcțiune |
Cea mai în vârstă suceveancă a murit cu mai puțin de trei luni înainte de a împlini 109 ani |
Centrul muzeal „Palatul Dornelor, fostul Cazinou al Băilor” din Vatra Dornei va putea fi vizitat de Ziua Bucovinei până la miezul nopții |
Ceremonia de absolvire şi avansare în gradul de sergent major a absolvenților Şcolii Militare de Subofiţeri de Jandarmi Fălticeni |
Efectele miraculoase ale postului |
Loviți în plin de locomotivă și târâți peste 150 de metri. Tânăra de la volan ar fi oprit să se asigure pe calea ferată |
Până pe 15 decembrie: Reducere de 80% la epilarea definitivă cu laser, la Salonul Queen Elisabeta |
Pasagerii unui autobuz din Suceava, claie peste grămadă, din cauza unei şicanări în trafic |
Polițiștii au descoperit un transport de cherestea făcut cu autotrenul gol pentru a se justifica apoi o livrare pe piața neagră |
Poveștile auzite în oraș, duse la țară și strânse „În numele tatălui” au revenit în Suceava, aduse de Natalia Onofrei și prof. univ. Elena Brîndușa Steiciuc |
Suceava, ”rai” pentru prostituate și cerșetori veniți de prin țară |
Tânăr de 21 de ani, prins de polițiști la câteva zile după ce s-a angajat într-o urmărire periculoasă și a ignorat 4 focuri de armă |
Târgul caritabil „Toamna rodește fapte bune”. „Săptămâna fructelor și legumelor donate”, la Colegiul Tehnic Rădăuți |
Un gardian de la Penitenciarul Iași, găsit spânzurat la Vatra Dornei |
Un polițist în timpul liber a imobilizat un șofer beat și fără permis care încerca să iasă cu mașina din șanț |
Bucovina Rădăuți a dat lovitura pe Areni |
Nu mai puțin de 15 goluri s-au marcat în partida de Liga a IV-a de la Iacobeni |