În maxim două luni, la intersecţia străzilor Grigore Alexandru Ghica şi Mitocului, din cartierul Iţcani, va fi amenajat un sens giratoriu, pentru a fi fluidizat traficul rutier înspre Mănăstirea Dragomirna şi cel de pe drumul european E85.
Iniţial, în intersecţia respectivă era prevăzută montarea unui semafor, dar conducerea municipalităţii sucevene a luat o altă decizie în această privinţă, după ce s-a consultat cu Poliţia Rutieră.
“M-am consultat cu specialiştii în trafic rutier şi în urma discuţiilor, cea mai bună variantă este realizarea unui sens giratoriu la intersecţia străzilor Grigore Alexandru Ghica şi Mitocului, pentru că un semafor ar fracţiona circulaţia, în sensul că, în perioadele când nu este trafic înspre Mănăstirea Dragomirna sau de acolo înspre Suceava, i-am bloca inutil pe cei care circulă pe E85”, a declarat ieri primarul Sucevei, Ion Lungu.
Noul sens giratoriu, primul din cartierul Iţcani, va fi proiectat şi amenajat până la finele verii, Mănăstirea Dragomirna fiind una dintre principalele atracţii din traseele turistice sucevene promovate la nivel internaţional.
( 4 iun 2010, 12:41:18