Numărul de angajaţi din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava ar putea să scadă de la 167 la 99, după ce ministerul de resort va reorganiza structura instituţiilor de acest gen prin reducerea funcţiilor de conducere de la cinci la trei, dar şi prin reducerea unor posturi.
În conferinţă de presă, directorul coordonator al DSP Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu, a arătat că, în prezent, se lucrează la variante de reorganizare a instituţiei, iar o propunere în acest sens va fi înaintată, astăzi, Ministerului Sănătăţii. El a subliniat că personalului care îndeplineşte condiţiile de pensionare i s-a recomandat să-şi depună dosarele de pensionare de drept sau la cerere, pentru a se evita disponibilizarea altor persoane care sunt unici întreţinători ai familiilor, iar până în prezent 14 salariaţi au făcut acest demers.
Compartimentele teritoriale de sănătate publică, propuse pentru desfiinţare
Şeful DSP Suceava a apreciat că reorganizarea structurii instituţiei trebuie să se facă ţinându-se cont de faptul că judeţul Suceava este al doilea ca suprafaţă din ţară şi al şaselea ca număr de locuitori, iar problemele de sănătate sunt foarte numeroase.
“Potrivit site-ului Ministerului Sănătăţii, DSP Suceava figurează pe locul 10 ca număr de angajaţi. Eu nu cred că va rămâne să funcţioneze cu 99 de salariaţi, fiindcă am văzut pe site nişte limite de posturi, între 78 şi 115, şi cred că noi trebuie să fim pe maxim. Şi asta, având în vedere populaţia şi suprafaţa judeţului, cât şi problemele de sănătate cu care ne confruntăm”, a spus Lăzăreanu.
El a subliniat că structura instituţiei pe care o conduce cuprinde patru Compartimente Teritoriale de Sănătate Publică - la Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Rădăuţi şi Fălticeni - care monitorizează calitatea alimentelor şi a apei potabile distribuite populaţiei, şi a explicat că în condiţiile în care acestea se vor desfiinţa, aşa cum se preconizează, transportul probelor de la distanţe atât de mari, până la Suceava, pentru efectuarea analizelor de laborator, va fi foarte costisitor.
Şi posturile de asistent medical din vămi ar trebui să dispară din schema DSP
Şeful DSP Suceava a adăugat că, în urma restructurării, dispar din schema instituţiei şi posturile de asistent medical din vămi şi a atras atenţia că judeţul Suceava se află la graniţa estică a Uniunii Europene, motiv pentru care în toate punctele de trecere a frontierei, fie pietonale, rutiere sau feroviare, ar trebui să existe personal medical care să efectueze acţiuni de control.
„Nu cred că ceea ce a spus consilierul ministrului se poate aplica, ca asistenţa medicală să fie asigurată de MAI. Asistenţa medicală este de competenţa Direcţiei de Sănătate Publică şi cred că trebuie să rămână şi în continuare. Dacă o să ne disipăm şi o să dăm sănătatea la alte instituţii, cine va face controlul activităţii din zona respectivă?”, a punctat Lăzăreanu.
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, şi-a exprimat recent nemulţumirea cu privire la activitatea direcţiilor de sănătate publică, subliniind că eficienţa acestora nu este corelată cu structura organizatorică ce vizează între 67 şi 326 de posturi ocupate.