Decizie

Zona de lângă Catedrală primește numele de Piața Ștefan cel Mare și Sfânt

Numele voievodului moldovean Ștefan cel Mare va fi atribuit uneia din piețele publice din municipiul Suceava. Decizia va fi luată astăzi, în ședința Consiliului Local Suceava, inițiatorul propunerii fiind consilierul local Virginel Iordache.
Acesta a propus ca piața publică delimitată de intersecția străzilor Mărășești și Mărăști, situată în apropierea Catedralei “Nașterea Maicii Domnului” să poarte denumirea de „Ștefan cel Mare și Sfânt”, din mai multe considerente.
Astfel, conform expunerii de motive a consilierului, piața de lângă Catedrală trebuie să poarte un nume pe măsura sfințeniei locului, cel al domnitorului moldovean fiind cel mai potrivit, pentru că este cel mai important voievod al românilor, cel mai cunoscut personaj istoric, este unul din cei mai importanți susținători ai culturii moldovenești și ctitor de biserici și mănăstiri care au intrat în patrimoniul internațional, iar Suceava se bucură de multă popularitate și importanță istorică prin ceea ce se păstrează de pe vremea lui Ștefan cel Mare, care a fost ales recent drept „cel mai mare român al tuturor timpurilor”.
Propunerea a primit aviz favorabil atât din partea Comisiei de Atribuire de Denumiri a județului Suceava cît și a Prefecturii Suceava.

Recomandări

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”

Francesca Niculcea, șefa de promoție a Facultății de Educație Fizică, USV: „Poți mai mult decât crezi”

Tradiția vindecării și numele Sfântului Ioan cel Nou, unite de regretatul doctor Cristian Irimie pe frontispiciul spitalului sucevean

Zilele Culturii Fălticenene 2026: o săptămână dedicată memoriei, valorilor și marilor întâlniri culturale