Manifestări

Ziua Națională a României, sărbătorită la Fălticeni

Ziua Națională a României a fost marcată, luni, în municipiul Fălticeni, prin depuneri de coroane și jerbe de flori la Monumentul din Piața „Nada Florilor” dedicat tuturor eroilor căzuți la datorie.
Începând cu ora 12.00, s-a desfășurat un ceremonial militar și religios asigurat de Școala de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș”, Detașamentul pentru Situații de Urgență Fălticeni și preotul militar Cătălin Simion, care au oficiat o slujbă religioasă.
S-au depus coroane de flori din partea Primăriei, Consiliului Local, Școlii de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș”, Detașamentului pentru Situații de Urgență Fălticeni, Poliției municipiului Fălticeni, veteranilor de război, cadrelor militare în rezervă.
Manifestările la care au participat reprezentanți din partea instituțiilor publice, partidelor politice, agenților economici și un numeros public au fost încheiate cu o defilare a gărzii de onoare, formată din două plutoane de subofițeri ai Detașamentului pentru Situații de Urgență Fălticeni.

Recomandări

Peste trei hectare de pășune alpină au ars după ce proprietarul a scăpat de sub control focul aprins pentru igienizare