Eveniment

Ziua Națională a Contabilului Român, sărbătorită și la Suceava

Filiala din Suceava a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) a organizat la începutul acestei săptămâni o serie de manifestări pentru a marca cea de-a V-a ediție a „Zilei Naționale a Contabilului Român”. La manifestări, organizate la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, au participat profesioniști contabili, oameni de afaceri suceveni, oficialități locale, cadre universitare, precum și vicepreședintele CECCAR, prof. univ. dr. Emil Horomnea. Potrivit președintelui filialei din Suceava a CECCAR, Luminița Andronic, în cadrul discuțiilor au fost prezentate teme profesionale și au avut loc dezbateri în vederea identificării modalităților de sprijinire a mediului de afaceri pentru depășirea perioadei de criză.
„S-a accentuat rolul social pe care un profesionist contabil îl are pentru apărarea interesului public, atât la nivelul entităților economice, al instituțiilor și colectivităților locale, cât și la nivel național, precum și contribuția la dezvoltarea economiei naționale”, a spus Luminița Andronic.

Recomandări

La Suceava a avut loc Simpozionul Național „Mitropolia Moldovei. 625 de ani: istorie, credință, artă și cultură”

Deputata AUR de Suceava, Veronica Grosu, atrage atenția că românii au ajuns să plătească dobânzi la dobânzi pentru împrumuturile făcute de stat

În comuna Horodnic de Sus a fost inaugurat „Zidul Demnității”, un monument dedicat valorilor morale, credinței și identității naționale

Deputatul POT de Suceava, Valentin Răducea: „De Ziua Drapelului Național, să ne amintim că patriotismul înseamnă și responsabilitate”