Echipe de căutare formate din pompieri ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, jandarmi, polițiști și silvicultori au fost angrenate, ieri, într-o operațiune de căutare a unui tânăr în vârstă de 31 de ani, care se rătăcise în pădure, în comuna Mitocu Dragomirnei, în zona Schitului „Sf. Petru și Pavel”.
Tânărul, din Suceava, a ajuns la Mitoc ieri dimineață, alături de mama sa, ambii intrând în pădure, la cules de ciuperci. La un moment dat, femeia nu și-a mai găsit fiul și, știind că acesta are o serie de probleme de sănătate, s-a alarmat și a cerut ajutor la 112.
S-au format echipe de căutare, la fața locului fiind adus și un câine de urmă. Dispariția a fost considerată cu grad de risc, în condițiile în care tânărul are probleme de sănătate, iar afară ploua, ceea ce punea în pericol sănătatea acestuia, dar și îngreuna misiunea de găsire a unor urme.
Din fericire, în jurul orei 12.00, tânărul a reușit să ajungă singur la un moment dat la Secția de Poliție din Mitocu Dragomirnei.





