Zece noi stații TPL în municipiul Suceava, care vor deservi și traseele metropolitane

Prima stație amenajată pentru transportul metropolitan, cea de la Dom Polski – Biserica Învierii

Pe lângă prima stație amenajată pentru transportul metropolitan, cea de la Dom Polski – Biserica Învierii (care deservește trei trasee metropolitane), în municipiul Suceava vor mai apărea alte nouă stații de așteptare moderne, pentru călătorii din transportul public.

Următoarele stații care vor fi amenajate, pe cât posibil anul acesta, sunt :

– pe strada Mitropoliei, la ieșirea spre Ipotești, în zona Balada;

– pe Calea Burdujeni, în zona Piața Burdujeni, pe sensul spre Centru;

– la Gara Ițcani;

– la Școala Gimnazială nr. 6 Burdujeni Sat.

Pentru 2026, planurile de modernizare a stațiilor TPL vizează:

  • Stație la Piața Burdujeni, la sensul de ieșire spre Plopeni;
  • Stație la Podul de Piatră, pe strada Plevnei, în Burdujeni;
  • stație la Pasarela Ițcani, pe strada Gării;
  • stație pe Traian Vuia, vizavi de vechea autobază;
  • stația la Nordic, pe bulevardul George Enescu.

Obligativitatea amenajării celor zece stații este prinsă în contractul cu Autoritatea de Management al Transportului Metropolitan.

Recomandări

Primăria Suceava refuză revocarea hotărârii de închidere a autogării Ceztrans și merge înainte cu sensurile unice

Primarul din Șcheia, Cristinel Burac, anunță investiții de peste 36 de milioane de lei în comună, cu alocări substanțiale pentru drumuri și utilități publice

Buget-record pentru modernizarea străzilor din Suceava. Primarul Vasile Rîmbu anunță investiții de aproape 50 de milioane de lei

Moment istoric la Suceava. Au fost semnate contractele pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava, în prezența premierului Ilie Bolojan și a președintelui CJ, Gheorghe Șoldan