După ploi

Vreme caniculară în această săptămână

Vreme caniculară în această săptămână
Vreme caniculară în această săptămână

Meteorologii anunță vreme caniculară în Moldova în această săptămână și valori termice mult mai ridicate decât cele obișnuite în această perioadă la munte, potrivit estimării evoluției valorilor termice și a precipitațiilor în intervalul 20 iunie – 3 iulie.
Conform reprezentanților Administrației Naționale de Meteorologie, vremea va deveni caniculară în orele amiezii, când, local, și disconfortul termic va fi accentuat. Temperaturile maxime vor fi, în medie, între 32 și 34 de grade, iar cele minime se vor situa în jurul valorii de 19 grade. Ulterior, regimul termic va marca o scădere ușoară, dar vremea se va menține călduroasă, cu maxime diurne de peste 30 de grade și minime nocturne în jurul a 17 grade. Ploi slabe, de scurtă durată, vor fi posibile, pe spații mici, în fiecare zi, dar cu precădere în jurul datelor de 23 și 26 iunie, respectiv 1 iulie.

Recomandări

Mihai Dimian: Când copilul meu a început pregătitoarea erau 20 de elevi în clasă, după o săptămână erau 32. Părinții vin din jurul Sucevei din vile foarte frumoase, de unde au plecat au lăsat 16 în clasă

Găsiți vinovați și condamnați pentru că au pus foc la un canton silvic după ce nu au mai fost lăsați să fure lemne din pădure