Suceava Rally Show

Viteză, mașini tunate, vuiet de motoare și curbe periculoase, pe drumul spre Cetatea de Scaun a Sucevei

Suceava Rally Show – Etapa specială a Raliului Bucovinei, reluat după o pauză de mai bine de 30 de ani, a adus pe străzile Sucevei zgomotul specific curselor de mașini cu mulți cai putere, dar și ceva din adrenalina concursurilor urmărite de cei mai mulți dintre noi doar la televizor.
Mașinile care i-au încântat pe suceveni pe esplanada centrală a municipiului reședință de județ s-au aliniat la start pe traseul lăsat liber special pentru ei, pe strada Parcului (urcarea de la Uzina electrică spre Cetatea de Scaun).
Traseul, aparent simplu, s-a dovedit a fi mai greu decât ar fi crezut unii, fiind în pantă destul de mare, cu curbe, șanțuri și copaci de o parte și de alta, încât au fost și câteva incidente auto, în urma cărora șoferii de curse s-au ales cu mașinile destul de boțite. Pe de altă parte, astfel de scene sunt frecvente la mai toate concursurile de acest gen și sunt urmărite cu interes de spectatori, destul de puțini de altfel, din cauza restricțiilor impuse de pandemie.
Chiar și așa, zona de la baza străzii Parcului, unde era linia de start și de revenire în parcare, s-a dovedit un punct de atracție pentru tineri, care, așezați de o parte și de alta a drumului, în zone unde nu era pericol să ajungă vreo mașină scăpată de sub control, au admirat evoluția piloților, pozând și filmând aproape fiecare cursă, cu entuziasmul specific vârstei.
Vuietul motoarelor cu mulți cai putere nu s-a auzit doar acolo, ci și pe bulevardul principal, care trebuia traversat de piloți pentru a ajunge la zona de concurs, precum și pe strada Mitropoliei, făcând să se întoarcă multe capete, de fiecare dată.
La Suceava Rally Show au participat aproximativ 70 de echipe venite din toate zonele țării, evenimentul, organizat anul acesta fără spectatori, dorindu-se a fi continuat anul viitor, ca parte a strategiei turistice a municipiului, dar și a județului.
De altfel, sâmbătă, 30 octombrie, competiția se mută în zona Câmpulung Moldovenesc, pe DN 17A, între Sadova – Paltinu – Ciumârna, unde peisajele sunt mai spectaculoase.
Raliul Bucovinei este a X-a etapă din Campionatul Național de Raliuri Betano 2021 și este organizat de XS Motorsport în colaborare cu Consiliul Județean Suceava, primăriile municipiilor Suceava, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv. Mașina oficială a competiției este Toyota.
Această ultimă etapă a Campionatului Național de Raliuri Betano 2021 propune participanților parcurgerea unui total de 81,70 km de concurs, împărțiți în 6 probe speciale, 4 dintre ele distincte, PALTINUL (12,20 km) urmând a fi parcursă de 3 ori. Celelalte probe sunt SADOVA (12,30 km), VATRA MOLDOVIȚEI (16,50 km) și SUCEVIȚA (16,30 km). Suprafața de rulare este asfalt.

Suceava Rally Show - spectacol auto pe drumul spre Cetatea de Scaun

Recomandări

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu

Aproape 15.000 de vizitatori au trecut pragul muzeelor sucevene și au vizitat Cetatea de Scaun a Sucevei, în Noaptea Muzeelor

Expoziție de mașini electrice în centrul Sucevei și un raliu pe o lungime de 180 de kilometri pentru promovarea electromobilității

Mobilizare pentru salvarea unui tânăr care se răsturnase cu mașina pe un drum montan, neaccesibil Ambulanței

Un inconștient cu permisul suspendat, în arest după ce a fugit de polițiști pe străzile Sucevei și a intrat cu mașina într-un parc