Vițel tăiat și revoluție

În diversele pagini și grupuri ”feisbuclucașe” sau pe stradă, întrebarea ”De ce nu iese lumea în stradă?” apare ca o ipotetică soluție a răului, în feluritele sale chipuri.
Deopotrivă, întrebarea invocată capătă și ea chipuri oarecum diferite, toate însă împletind ignoranța personajelor într-ale psihologiei și spiritualității omului cu lenea civică; ultima ilustrată de formulările: ”Unde sunt cei care organizau protestele?” și – culmea ridicolului! – ”De ce nu ieșim în stradă?”… Ca și cum cineva îl oprește pe revoltat să iasă în stradă și să organizeze…
Am spus-o, tot spus-o, scris-o și o fac iar:
Protestele (revoluțiile etc.) nu servesc la mare lucru… Ele, eventual, doar schimbă liderii, nu spiritualitatea și apucăturile masei din care aceștia se extrag… Și care masă este chiar cea care… protestează.
Cei din masa protestatară, fără îndoială, toți vor schimbare. Dar fiecare, înăuntrul schimbării, vede și vrea altceva.
Țin minte cum, în 22 decembrie 1989, în vreme ce eu, de la o tribună improvizată, vorbeam unei mulțimi dintr-o piață, am observat-o acolo, scandând ceva și țopăind fericită, pe asistenta de la cabinetul meu de „interne”…
După entuziasta cuvântare am coborât și am întrebat-o ce scanda?… Că prea era fericită… Și ea, sinceră, m-a trezit: ”Strigam, dom’ doctor: «De-acu’ pot să-mi tai vițelu’!, De-acu’ pot să-mi tai vițelu!!»”.
Am înțeles-o pe loc: avea acasă gospodărie închegată… Vaci, oi, orătănii… Și, cum regimul nu permitea sacrificarea propriilor animale – ea trebuind fie să își sufoce vițeii nou-născuți, fie să îi crească spre a-i contracta cu statul – dintr-odată ea s-a văzut beneficiara directă a… revoluției.
Schimbarea spiritualității – implicit a apucăturilor – nu se face în masă, brusc, ci se face doar individual, om cu om și om de la om. Și se face foarte lent… În generații după generații… Binele, când va fi să fie, va fi cules de urmașii urmașilor.