Vizită de documentare

Veterinarii din Suceava au cutreierat Europa pentru a se perfecționa

Patruzeci de medici veterinari din județul Suceava au făcut o vizită de documentare de nouă zile în Europa, pentru a prelua metodele de lucru ale colegilor din Uniunea Europeană. Medicii au vizitat ferme de vaci, abatoare și păstrăvării, văzând cum lucrează colegii lor din patru țări membre UE, Austria, Germania, Italia, Ungaria, dar și din Elveția.
Principalele obiective vizate în cadrul vizitei au fost informarea și documentarea cu privire la noutățile de ultimă oră privind creșterea și sacrificarea animalelor, forma de organizare a autorităților veterinare din aceste țări și modul cum lucrează medicii de acolo.
„La discuția purtată cu colegii austrieci am fost plăcut surprinși de deschiderea totală pe care au avut-o față de noi. Ne-am axat în primul rând pe măsurile privind prevenirea bolii limbii albastre la bovine, care afectează multe țări din UE ”, a declarat doctorul Petrea Dulgheru, președintele Colegiului Medicilor Veterinari Suceava.
La una din fermele vizitate, medicii au putut vedea un robot de muls de ultimă generație, care reduce la minimum activitatea umană în întreg procesul de muls. Aparatul costă în jur de 40.000 de euro, și este considerat de viitor și pentru fermele moderne din România.
La excursia de documentare au participat doar medicii care au fost de acord să scoată 400 de euro din buzunar, pentru transport și cazare.

Recomandări

Profesorii de la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuți – formare Erasmus+ în inima Toscanei, la Florența

La Suceava a avut loc Simpozionul Național „Mitropolia Moldovei. 625 de ani: istorie, credință, artă și cultură”

Suceava este reprezentată la Olimpiada Internațională de Biologie, de la Vilnius. Ștefanista Rebeca Ungureanu: „E ca o minune”

Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei