Supărare

Vasile Ilie reclamă lipsa drumurilor de legătură între localitățile sucevene

Vasile Ilie: „Sunt comune complet izolate față de civilizație”
Vasile Ilie: „Sunt comune complet izolate față de civilizație”

Vicepreședintele PD-L Suceava, Vasile Ilie, reclamă lipsa drumurilor
de legătură între unele localități și municipiul reședință de județ sau între aceste localități și drumurile naționale.
Ilie s-a referit, luni, în cadrul unei conferințe de presă, în mod special la localități din zona de munte, despre care a afirmat că au „drumuri impracticabile”, precum Breaza, Izvoarele Sucevei, Moldova Sulița sau Vatra Moldoviței, Argel, Brodina și Ulma.
Liderul PD-L a precizat, însă, că o astfel de situație se întâlnește și în zona Siret, „la doi pași de Suceava”, în comunele Mușenița, Grămești și Calafindești.
„Sunt comune complet izolate față de civilizație”, a spus Vasile Ilie.
Acesta a mai arătat că, în cadrul întâlnirilor cu cetățenii, pe care le-a avut cu ocazia pelerinajelor sale prin județ, oamenii s-au mai plâns de lipsa locurilor de muncă.
„Lipsa locurilor de muncă a determinat plecarea masivă în străinătate a tinerilor. Este necesar ca fiecare localitate să acceseze fonduri europene și din acest motiv noi ne-am obligat din start toți candidații PD-L să întocmească 3 proiecte pentru localitatea în care candidează. Mai mult decât atât, în momentul când, în iunie, vom prelua Consiliul Județean, ne-am propus să înființăm o direcție pentru proiecte europene, iar în această direcție să fie încadrați specialiști în diverse tipuri de proiecte – alimentări cu apă, gaze, drumuri și poduri, reabilitări clădiri, dotări cu utilaje, transporturi, extinderi de rețele electrice”, a mai spus Vasile Ilie.
Întrebat cum crede că s-ar putea ocupa sutele de locuri de muncă vacante ofertate permanent de firmele de construcții în județ, Ilie a răspuns că „nu toți pot lucra în domeniul construcțiilor”.

Recomandări

Moment istoric la Suceava. Au fost semnate contractele pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava, în prezența premierului Ilie Bolojan și a președintelui CJ, Gheorghe Șoldan

Lucrările la creșa modernă, de 110 locuri, care va fi dată în folosință în toamnă în Burdujeni, recepționate de premierul Ilie Bolojan

Șoldan după semnarea contractelor pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava: „Județul se dezvoltă prin cele mai mari proiecte din istoria lui”

Consiliul Local Vatra Dornei a decis interzicerea sălilor de jocuri de noroc la propunerea primarului Marius Rîpan

Consiliul Local Vatra Dornei a votat în unanimitate pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc în acest municipiu
Consiliul Local Vatra Dornei a votat în unanimitate pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc în acest municipiu

Șoldan anunță investiții noi în modernizarea drumurilor județene și un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina, la Izvoarele Sucevei