Unul după altul

Val de accidente cu bicicliști, în ultimele zile

Veste reflectorizante pentru bicicliști
Veste reflectorizante pentru bicicliști

Perioada de vacanță de Paște și de 1 Mai a fost marcată, pe șosele, de mai multe accidente rutiere în care au fost implicați bicicliști. În cele mai multe cazuri bicicliștii au căzut singuri victime în accidente.
Ultimele două accidente s-au produs pe 30 aprilie, în a treia zi de Paște. Dimineață, în jurul orei 9.30, poliția a fost sesizată că pe strada Mihai Viteazul din municipiul Suceava s-a produs un accident soldat cu vătămarea corporală a unui biciclist. Din cercetări a rezultat că un bărbat în vârstă de 41 de ani, din municipiul Suceava, în timp ce se deplasa pe bicicletă pe trotuarul străzii Mihai Viteazul, din cauza faptului că se afla sub influența alcoolului s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se la cap. Biciclistul a suferit leziuni destul de serioase, ajungând la Spitalul Județean Suceava. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tot marți, în jurul orei 17.20, doi copii, unul în vârstă de 10 ani și unul de 14 ani, au căzut de pe bicicleta cu care se deplasau, pe strada Plevnei din Suceava. Ambii copii au fost răniți.
„Din păcate, în ultima perioadă, aproape zilnic se produc evenimente rutiere cu implicarea bicicliștilor și a conducătorilor de mopede. Mulți conducători se află sub influența alcoolului sau sunt minori”, a transmis comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Tot în această minivacanță, polițiștii au încercat să facă și prevenire cu bicicliștii și mopediștii, împărțind printre aceștia veste reflectorizante.
Conform legislației rutiere, nerespectarea regulilor de circulație de către bicicliști se sancționează cu amenzi mari. Abaterile bicicliștilor sunt incluse în clasa a treia de sancțiuni, fiind prevăzute de la 6 la 8 puncte de amendă. Un punct de amendă are o valoare de 145 de lei.

Recomandări

Patru copii la spital, după accidente rutiere. Situație îngrijorătoare cu minorii pe biciclete și trotinete electrice

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă