USV, confirmată ca universitate de cercetare avansată și educație de top la nivel național

În cursul acestei săptămâni a fost publicat raportul privind exercițiul de clasificare a universităților și de ierarhizare a programelor de studii, realizat în baza noii metodologii de evaluare a universităților din România. La finalul acestui proces de ierarhizare, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a fost recunoscută drept una dintre instituțiile de învățământ superior de top la nivel național, fiind inclusă în categoria C, în care se regăsesc universitățile de cercetare avansată și educație.
Noua metodologie de evaluare a fost propusă în cadrul proiectului „Îmbunătățirea politicilor publice în învățământul superior și creșterea calității reglementărilor prin actualizarea standardelor de calitate – QAFIN” și a arătat că universitatea suceveană nu mai poate fi inclusă în cadrul categoriei A, cea a universităților centrate pe educație, așa cum se regăsea la finalul primului proces de ierarhizare realizat în 2011, cercetarea fiind domeniu prioritar al instituției de învățământ superior.
Exercițiul de clasificare a fost realizat în acest an în cadrul celor șase Domenii Fundamentale: Matematică și științe ale naturii, Științe inginerești, Științe biologice și biomedicale, Științe sociale, Științe umaniste și Domeniul vocațional: Știința sportului, educației fizice și arte. În interiorul fiecărui domeniu evaluarea s-a realizat pe șase dimensiuni: Predare-învățare, Știință și cercetare, Internaționalizare, Implicare regională și socială, Transferul de cunoștințe și Satisfacția studenților/absolvenților. În cazul USV experții au evaluat două domenii în care numărul de studenți depășește 10% din totalul studenților universității: Științe inginerești și Științe sociale, ambele fiind incluse în categoria C.
Această clasare în categoria universităților de cercetare avansată și educație continuă seria recunoașterilor de care USV s-a bucurat în această perioadă, atât la nivel național, cât și internațional. Este rezultatul care confirmă că eforturile comunității academice sucevene din ultimii ani au fost depuse în direcția corectă și că politicile adecvate și coerente de dezvoltare instituțională, susținute indiferent de context, au propulsat USV între universitățile de elită din țara noastră.
Acest rezultat vine ca o completare a rezultatelor publicate în această primăvară de celebrul top QS University Rankings, care a plasat universitatea suceveană pe locul 6 în clasamentul celor mai bune universități din țară și între cele 1.300 de universități de top din lume.

Recomandări

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Nivel și prezență academică remarcabile la Conferinţa “NEO Entrepreneurship” de la USV, manifestare sub auspiciile NEOLAiA

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”

USV urcă pe poziția 6 între universitățile românești incluse în clasamentul QS World University Rankings 2027

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire