Urmărire în trafic după o mașină și trei bărbați imobilizați după ce au devenit agresivi cu polițiștii

Luni, la ora 02.10, un echipaj de poliție ce acționa pe raza localității Brodina de Sus din comuna Izvoarele Sucevei a efectuat semnal regulamentar de oprire, folosind și semnalele acustice și luminoase, unui autoturism înmatriculat în străinătate. Conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia pe o distanță de aproximativ 300 m, unde autoturismul a oprit, iar din interiorul acestuia au coborât 5 persoane ce emanau halenă alcoolică, din care 2 femei și 3 bărbați.
Întrucât se manifestau agresiv verbal și fizic și au refuzat să se legitimeze, cei trei bărbați au fost imobilizați și, împreună cu cele 2 femei, au fost conduși la sediul poliției.
Din primele cercetări și din audierea persoanelor în cauză, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul a fost condus de un bărbat de 34 de ani, din comuna Moldova Sulița, care a refuzat să dea declarații.
Deoarece emana halenă alcoolică, bărbatului de 34 de ani i s-a solicitat să se supună testului cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat, inclusiv recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că nici una din cele 5 persoane nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
Bărbatul de 34 de ani a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 lei, întrucât nu a făcut dovada asigurării RCA pentru autoturism.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere” și „refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice de sânge”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști

Suceveanul prins la volan băut și fără permis, deși avea interdicție de a conduce tot pentru alcool, arestat 30 de zile

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan