Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava intră în Top 10 universități din România

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava intră în Top 10 universități din România
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava intră în Top 10 universități din România

Conform clasamentului realizat de către QS University Rankings (EECA 2021),
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) se situează pe locul 10 în Topul Universităților din România. Conform acestui nou clasament, universitatea suceveană a urcat o poziție prin comparație cu anul precedent.
În Topul internațional al universităților din Europa Emergentă și Asia Centrală, USV ocupă locul 164, în contextul în care numărul instituțiilor evaluate a crescut cu 52 față de anul anterior, iar dintre universitățile analizate din această regiune, Ediția 2021 QS EECA a publicat clasamentul primelor 400.
Topul QS University Rankings, realizat pe regiuni și domeniu de studiu, are la bază zece indicatori: prestigiul academic internațional; reputația în rândul angajatorilor; numărul de publicații raportat la numărul de cadre didactice; implicarea în rețele internaționale de cercetare; raportul dintre numărul de cadre didactice și numărul de studenți; numărul de citări raportat la numărul de publicații; ponderea cadrelor didactice care dețin titlul de doctor; impactul instituției în mediul online; ponderea cadrelor didactice din străinătate și ponderea studenților străini. Precizăm că majoritatea datelor utilizate de acest clasament sunt obținute independent, din baze de date și evaluări sau sondaje internaționale, iar informațiile raportate direct de universități parcurg un proces de validare înainte de a fi utilizate în cadrul topului.
Este de asemenea remarcabil faptul că USV se situează pe poziția a doua la nivel național în ceea ce privește numărul de citări raportat la numărul de publicații, după Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, și pe poziția 68 la nivel regional, cu o urcare cu 12 locuri față de anul trecut. Acest loc confirmă din nou înalta calitate a cercetării din USV și aprecierea de care rezultatele cercetătorilor suceveni se bucură în comunitatea internațională.
De asemenea, este notabilă clasarea USV pe locul al treilea la nivel național în ceea ce privește ponderea cadrelor didactice din străinătate, primele poziții fiind adjudecate de Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași. Reliefăm, în egală măsură, scorul maxim (100) pe care USV l-a înregistrat la indicatorul care măsoară ponderea cadrelor didactice care dețin titlul de doctor, precum și locul al doilea în ceea ce privește ponderea studenților străini, după Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.
În ediția 2021 a topului se constată un rezultat scăzut în ceea ce privește raportul dintre numărul de cadre didactice și numărul de studenți (poziția 251+), indicator care afectează negativ toate universitățile publice românești prezente în top. Această situație rezultă din finanțarea publică relativ scăzută alocată universităților din România, fapt ce conduce la imposibilitatea susținerii financiare a unui număr mai mare de cadre didactice raportat la numărul de studenți.
QS University Rankings este considerat unul din primele 3 topuri universitare internaționale în ceea ce privește vizibilitatea și utilizarea pentru dezvoltarea de politici publice în educație, iar clasamentul pentru anul 2021 poate fi consultat la următoarea adresă: https://www.topuniversities.com/university-rankings/eeca-rankings/2021.

Recomandări

USV urcă pe poziția 6 între universitățile românești incluse în clasamentul QS World University Rankings 2027

Admiterea 2026, organizată de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, va debuta pe data de 13 iulie

Ministrul Educației și reprezentanți ai mediului economic au dezbătut la Universitatea Suceava dezvoltarea unor zone economice speciale în regiunea de nord-est

Echipa Suceava 2 a Universității „Ștefan cel Mare” a ocupat primul loc pe podiumul Concursului Studențesc Hard&Soft

Echipa castigatoare a marelui premiu Hard&Soft 2026, Suceava 2 de la USV si consilierul echipei, prof. univ. dr. ing. Adrian Graur
Echipa castigatoare a marelui premiu Hard&Soft 2026, Suceava 2 de la USV si consilierul echipei, prof. univ. dr. ing. Adrian Graur