USV

Universitari suceveni, selectați în Consiliul Național de Statistică și Prognoză în Învățământul Superior

Mihai Dimian
Mihai Dimian

Prof. univ. dr. Mihai Dimian și conf. univ. dr. Ovidiu-Aurel Ghiuță, cadre didactice ale Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, au fost selectați ca membri ai Consiliului Național de Statistică și Prognoză a Învățământului Superior (CNSPIS), în urma procesului de selecție desfășurat de Ministerul Educației Naționale, în perioada noiembrie-decembrie 2016. Acest consiliu național este format din 17 cadre didactice universitare din țară și străinătate și are ca atribuții principale „elaborarea și actualizarea indicatorilor de monitorizare a învățământului superior și prognoza evoluției acestuia, în raport cu dinamica pieței muncii”, potrivit Ministerului Educației. Mandatul în CNSPIS are o durată de patru ani.

Ovidiu-Aurel Ghiuță
Ovidiu-Aurel Ghiuță
Mihai Dimian
Mihai Dimian

Recomandări

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”

Marșul Absolvenților USV a animat străzile orașului Suceava, în cadrul Festivității de Absolvire a Promoției 2026

Simpozionul național de studii patristice „Căsătoria și viața de familie în gândirea Sfinților Părinți. Exigențe morale, funcții pedagogice și implicații ecleziologice”