În jur de 100 de peroane, din grupul unioniștilor conduși de George Simion, s-au adunat, miercuri seara, în fața Palatului Cotroceni, solicitând un pact național care să vizeze „reîntregirea națională”, informează mediafax.Unioniștii și-au adus scaune pentru a aminti președintelui că iulie 2015 mai mulți tineri de la Chișinău au venit pe jos pentru a cere unirea și au fost nemulțumiți că au fost invitați să se așeze pe jos, în Palatul Cotroceni.”Vizăm un dialog cu Administrația Prezidențială pe niște chestiuni concrete cum ar fi spațiul informațional comun, interconectare energetică și un nou pact de tip Snagov, pe subiectul reîntregirii naționale. Ne așteptăm să înțeleagă că noi suntem dispuși la eforturi, de asta am venit cu scaunele, să nu se mai deranjeze și să se țină de cuvânt conform celor stabilite pe 21 decembrie, când ne-am văzut cu ei (cinci consilieri prezidențiali -n.r.) în urma unor presiuni publice”, a declarat, pentru MEDIAFAX, George Simion, liderul Acțiunii 2012.