Unde nu-i cal, vai de statuie

Dicționarul explicativ al limbii române definește termenul de „statuie” ca fiind o sculptură care reprezintă, în trei dimensiuni, imaginea unor ființe sau a unor figuri alegorice, expusă, de obicei, într-un spațiu deschis. La fel înțelege orice vorbitor de limba română de bun-simț. Și totuși, lucrurile nu sunt nici pe departe atât de clare pe cât ne-am dori. Din câte se vede, făcătorii de proiecte din Primăria Suceava au o cu totul altă accepțiune. S-au apucat și au propus Consiliului Local un proiect de hotărâre privind reabilitarea monumentului ecvestru Ștefan cel Mare, din apropierea Cetății de Scaun. Minunat, căci era și cazul: din statuia emblemă a Sucevei, Ștefan cel Mare călare a devenit o ruină, o groapă de gunoi, o rușine. Ideea reabilitării este deci bine-venită, doar că… fără fond. Proiectul include, în versiunea inițiatorilor, repararea soclului și a zonei adiacente. Statuia nicăieri. Despre cal și călăreț, nici o vorbă. Îi lăsăm așa, că cică ar fi prea scumpă curățarea. Mă-ntreb, de curiozitate: oare la mestecenii ce cresc falnic sub coada calului s-or fi gândit? Îi taie cineva? Sau, mai mult, o fi nevoie de autorizarea unei astfel de operațiuni? La câte reglementări fără cap se fac în țara asta, n-ar fi de mirare să fie nevoie de marcare înainte de tăiere. Ce-i drept, e posibil să nici nu știe nimeni despre existența mestecenilor, căci pentru asta ar fi fost necesară o deplasare la fața locului. Sigur, nu de mesteceni e vorba. N-am vrut să zic decât că ar fi bine ca astfel de proiecte să nu se facă din birou, ci în teren. Noroc de solicitarea avizului la Comisia Zonală ce reprezintă Ministerul Culturii care, când a văzut documentarea, a reacționat normal și de bun-simț: dar statuia? Cum să reabilitați statuia, fără să reabilitați și… statuia? Și-apoi au urmat explicațiile oferite de viceprimarul Lucian Harșovschi: s-a aprobat deja în Consiliul Local finanțarea lucrărilor de reabilitare, respectiv alocarea de 1,3 milioane de lei, dar aceste lucrări nu includ curățarea statuii din bronz, a calului și a călărețului. Pentru asta ar fi nevoie de încă vreo 400 – 500 de mii de lei, ori asta nu se poate. Noroc cu specialiștii de la Patrimoniu care au spus că reabilitare fără statuie nu se poate. E nevoie deci de un alt proiect de hotărâre a Consiliului Local și de alți bani. Dar nu e nici o grabă, că n-a murit nimeni că nu e curățat Catalan sau Voitiș – oricare dintre caii lui Ștefan o fi cel de pe soclu.

Recomandări

Patru copii la spital, după accidente rutiere. Situație îngrijorătoare cu minorii pe biciclete și trotinete electrice

Vrafuri de hârtii și avize juridice pentru a restitui sucevenilor sume între 1,90 și 10 lei

Restituirile pe care trebuie să le facă Primăria Suceava pentru garajele demolate, conform legislației, arată că instituția cheltuiește mult mai mult pe hârtie, dosare, timp de lucru și logistica ședințelor decât sumele derizorii pe care trebuie să le dea înapoi oamenilor

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

„Teatrul nu este doar pentru elite”, spune regizorul spectacolului ”Artă”, care încheie stagiunea la Suceava

„Teatrul nu este doar pentru elite” spune regizorul spectacolului ”Artă”, care încheie stagiunea la Suceava
„Teatrul nu este doar pentru elite” spune regizorul spectacolului ”Artă”, care încheie stagiunea la Suceava