Inconștiență crasă

Un ”zmeu” și-a pus copilul de doar 12 ani să conducă un microbuz chiar sub ochii polițiștilor

Șoferului i s-a făcut dosar penal
Șoferului i s-a făcut dosar penal

Un ”zmeu” aflat cel mai probabil sub aburii alcoolului a ajuns pentru 24 de ore în arestul Poliției după ce și-a pus copilul de numai 12 ani să conducă un microbuz. Incidentul s-a petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 1.20. Aflați în patrulare pe DN 17A, în zona Marginea, polițiștii din Rădăuți au oprit pentru control o autoutilitară marca Ford Transit.
La volan se afla un bărbat din Horodnic de Sus, care le-a prezentat polițiștilor doar documentele personale, precizând că pe cele ale mașinii nu le are. Polițiștii au verificat în baza de date și au constatat că microbuzul respectiv nu avea poliță RCA validă, motiv pentru care șoferul a fost amendat.
Cu acest prilej, oamenii legii au ridicat plăcuțele de înmatriculare și l-au anunțat pe șofer că nu mai are dreptul să circule pe drumurile publice cu vehiculul respectiv, iar dacă o va face se va alege cu dosar penal. La discuție au participat și celelalte două persoane, tatăl și fiul minor, care se aflau în Fordul Transit. Șoferul a înțeles situația și a plecat pe jos spre satul de domiciliu.
La un moment dat, polițiștii au auzit cum microbuzul este pornit și a plecat în trombă din loc, parcurgând un traseu sinuos.
Dosar penal, 24 de ore în arestul IPJ Suceava și amendă
Patrula a plecat în urmărirea mașinii fugare și a observat că la volan este unul din cei doi pasageri, mai exact persoana adultă. După o urmărire de circa 300 de metri polițiștii au reușit să blocheze mașina, iar la volan l-au găsit pe fiul bărbatului. Cei doi au fost legitimați, iar tatăl, care mirosea a alcool, a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest. Acesta a fost legitimat și s-a constatat că se numește Damian Băcilă, are 37 de ani, și este din Sucevița, iar fiul său este în vârstă de doar 12 ani. Cum și la spital șoferul a refuzat să îi fie prelevate probe de sânge, polițiștii i-au făcut dosar penal și îl cercetează pentru comiterea infracțiunilor de „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” și „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”. S-a ales și cu un premiu de 24 de ore în arestul IPJ Suceava, iar ulterior procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți l-a plasat sub control judiciar pe o durată de 60 de zile.
Mai mult, Damian Băcilă a fost amendat și pentru că nu a respectat intervalul orar de deplasare și nu a putut prezentat un certificat verde care să ateste că a fost vaccinat.

Recomandări

Nepot arestat după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani
Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte

Beat și fără permis, un fugar de poliție și-a exprimat regretele pentru faptele sale, înainte de a fi reținut în arest

Tânăr de 24 de ani, arestat pentru că a intrat în casă peste fosta iubită și a violat-o
Tânăr de 24 de ani, arestat pentru că a intrat în casă peste fosta iubită și a violat-o

Pedeapsă majorată pentru un bărbat găsit vinovat pentru că și-a violat în mod repetat fiica, de când aceasta avea 12 ani