Tânăra prozatoare Ozana Ciobanu din Suceava a fost invitata Clubului de lectură „Institutul Blecher” din București, alături de prozatoarea Lavinia Braniște. Întâlnirea s-a desfășurat în „Tramvaiul 26”, o locație culturală recunoscută în mediul literar din întreaga țară. Moderatorul întâlnirii a fost poetul, traducătorul și publicistul Claudiu Komartin, inițiatorul și coordonatorul Clubului de lectură, redactor-șef al revistei „Poesis internațional” și al Casei de Editură „Max Blecher”. La întâlnire a participat poeta și traducătoarea Anastasia Gavrilovici, fostă membră a Clubului de Poezie „Alecart”, în prezent masterand CESI – Centrul de Excelență în Studiul Imaginii.Ozana Ciobanu a citit proza scurtă „Helas!”, lucrare premiată la Concursul „Max Blecher”. „Cei prezenți au apreciat forța imaginativă a autoarei, într-un text în care fantasticul de bună calitate explodează peste lumea senzorială concretă. O proză modernă complexă, al cărei limbaj transgresează registre stilistice deosebit de variate, amintind de nume de referință din proza actuală”, a punctat profesorul sucevean Gheorghe Cîrstian, de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava. Ozana Ciobanu este studentă în anul II la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării a Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. A absolvit Colegiul „Petru Rareș”. Este membră a Clubului „Alecart”. Are rubrică permanentă în revista de atitudine culturală „Alecart” (cronică literară, cronică dramatică, eseu etc.). A câștigat premii la importante concursuri literare, între care Premiul „Max Blecher” la secțiunea proză a Concursului internațional de creație literară „Max Blecher”.Autoarea este o pasionată cititoare de proză contemporană, admiratoare deopotrivă a lui Haruki Murakami și a lui Mircea Cărtărescu. Demnă de menționat în context este și cronica excelentă a Ozanei la studiul de peste 1000 de pagini al criticului literar Mircea Mihăieș, „Ulysses, 732. Romanul romanului” (Polirom, 2016).






