Scandal monstru

Un tânăr în „carantină” și-a agresat tatăl și pe un vecin

Un tânăr în „carantină” și-a agresat tatăl și pe un vecin
Un tânăr în „carantină” și-a agresat tatăl și pe un vecin

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Slatina, s-a ales cu dosar penal pentru patru infracțiuni și cu o amendă de 2.000 de lei după ce a provocat un scandal monstru, în timp ce trebuia să fie în autoizolare.
Duminică, în jurul orei 18.20, polițiștii de la Secția Rurală Mălini au fost solicitați prin 112 de un bărbat care a povestit că a fost bătut de fiul său.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că bărbatul în vârstă de 60 de ani nu avea leziuni care să necesite prezența unei ambulanțe. Acesta a relatat că a fost prins cu mâinile de piept de fiul său, în vârstă de 20 de ani, și a fost trântit la pământ. Fiul de 20 de ani plecase prin vecini, iar în scurt timp prezența oamenilor legii a fost solicitată și de un bărbat de 78 de ani, din satul Găinești, comuna Slatina, care a anunțat că același tânăr a pătruns în curtea casei sale și l-a agresat.
Tânărul de 20 de ani era sub influența băuturilor alcoolice și era foarte agitat. Când polițiștii erau deja la fața locului, tânărul a spart ochiuri de geam de la ușa locuinței tatălui său.
Polițiștii au constatat că tânărul în vârstă de 20 de ani avea impusă măsura carantinării, chiar din ziua de 9 mai.
Polițiștii i-au aplicat o amendă de 2.000 de lei și au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, distrugere, violare de domiciliu și lovire sau alte violențe.
Tânărul a fost ridicat de polițiști pentru a fi audiat și a se lua măsurile legale care se impun.

Recomandări

Nepot arestat după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani
Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Voievozii care au zidit Țara Moldovei prin credință, curaj și înțelepciune au fost pomeniți în Cetatea de Scaun a Sucevei

15 ani de închisoare pentru un sucevean implicat într-un transport de cocaină și de canabis de 150.000 de euro

Pușcărie cu executare pentru un sucevean care a incendiat de două ori casa unei femei și a omorât un câine