Un tânăr de 19 ani, găsit mort într-o mașină răsturnată pe câmp

Accidentul de la Petia
Accidentul de la Petia

Un tânăr în vârstă de 19 ani a fost găsit mort în mașina care era răsturnată pe câmp. Tragedia s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri la ieșirea din satul Petia spre Uncești. Reprezentanții ISU Suceava au fost anunțați de incident în jurul orei 2.30, iar la fața locului au fost trimise imediat mai multe echipaje specializate. Mai exact, au mers pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ. În interiorul mașinii marca Mercedes se afla o singură persoană. Din păcate, salvatorii nu au mai putut face decât să constate decesul tânărului. Polițiștii au deschis un dosar penal și încearcă acum să afle cauzele exacte ale tragediei.
La sosirea echipajelor, a fost găsit un autoturism, care era răsturnat în afara părții carosabile. În exteriorul mașinii, a fost identificată o victimă inconștientă, un tânăr în vârstă de 19 ani.
Din nefericire, victima avea leziuni incompatibile cu viața, iar cadrele medicale nu au putut decât să constate decesul acesteia.

Accidentul de la Petia
Accidentul de la Petia
Accidentul de la Petia
Accidentul de la Petia
Accidentul de la Petia
Accidentul de la Petia
Accidentul de la Petia
Accidentul de la Petia
Accidentul de la Petia
Accidentul de la Petia
Accidentul de la Petia
Accidentul de la Petia

Recomandări

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Femeia care și-a învelit într-o pătură nou-născutul și apoi l-a abandonat în mașina de spălat, condamnată la 16 ani de închisoare

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte