Un tânăr cu permisul suspendat s-a izbit cu mașina într-un parapet în timp ce era urmărit de polițiști

Un echipaj din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus, aflat în serviciu pe strada Calea Cernăuți din localitate, a efectuat joi seara semnal regulamentar de oprire, prin punerea în funcțiune a semnalelor acustice și luminoase ale autospecialei, unui autoturism înmatriculat în Marea Britanie, însă conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea. Polițiștii au plecat în urmărirea acestuia pe o distanță de aproximativ 4 km, iar în zona unei stații peco din localitate, într-o curbă la dreapta, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu parapetul metalic de protecție, după care a pătruns pe contrasens, pe podul care traversează râul Suceava, unde s-a oprit.La volanul autoturismului, polițiștii au identificat un tânăr de 20 de ani, din localitate, iar în urma interogării bazei de date s-a constatat că acesta figurează cu permisul de conduce suspendat din 23 ianuarie 2015, până în data de 22 aprilie.„În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu

Directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș, trimis în judecată pentru că a provocat un accident în timp ce era băut la volan

Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș - Sursa foto: www.ziaruldepenet.ro
Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș - Sursa foto: www.ziaruldepenet.ro