Un tânăr beat și fără permis a căzut cu motoscuterul într-un pârâu

Un tânăr de 21 de ani, din comuna Valea Moldovei, ce conducea în noaptea de sâmbătă spre duminică un motoscuter pe DC Valea Moldovei, în interiorul localității, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat într-un pârâu, autoaccidentându-se ușor.
Accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum și a lipsei de experiență în conducere, tânărul neavând permis de conducere, dar și a faptului că acesta era sub influența băuturilor alcoolice.
Conducătorului motoscuterului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști

Suceveanul prins la volan băut și fără permis, deși avea interdicție de a conduce tot pentru alcool, arestat 30 de zile