Speriat de un martor

Un tâlhar i-a smuls unei femei lanțul de aur de la gât, după care i l-a returnat



Un tânăr din municipiul Vatra Dornei a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, pentru o faptă de tâlhărie, individul fiind acuzat că i-a smuls de la gât, unei femei, lanțul de aur. Din fericire, fapta nu a fost dusă până la capăt, speriat de un martor autorul dându-i înapoi femeii bunul. Suspectul din acest caz, Paul Laurențiu Postiniuc, în vârstă de 29 de ani, din municipiul Vatra Dornei, a fost condamnat recent la 2 ani și 5 luni de închisoare pentru infracțiuni de furt calificat, pedeapsa fiind suspendată condiționat pe durata unui termen de încercare de 2 ani.
Acum două zile, joi, în jurul orei 11.25, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată cu privire la comiterea unei fapte de tâlhărie, victima fiind o localnică în vârstă de 47 de ani.
Din cercetările polițiștilor din Vatra Dornei a rezultat că femeia se deplasa pe strada Chiliei din Vatra Dornei, având asupra sa o sacoșă cu cumpărături. La un moment dat, femeia a fost acostată de un necunoscut, care i-a smuls de la gât un lănțișor pe care se afla o cruciuliță. Norocul femeii a fost un bărbat care era la geamul locuinței sale și a început să strige la tânăr să o lase în pace pe femeie. Acesta s-a speriat, i-a dat înapoifemeii lanțul de aur și a fugit. Suspectul a fost prins în scurt timp, în apropierea podului pietonal care face accesul dinspre strada Chiliei spre strada Schitului.



Recomandări

Unul l-a strâns de gât și celălalt l-a amenințat cu un topor pe un bărbat de la care au furat 7.000 de lei

Unul l-a strâns de gât și celălalt l-a amenințat cu un topor pe un bărbat de la care au furat 7.000 de lei
Unul l-a strâns de gât și celălalt l-a amenințat cu un topor pe un bărbat de la care au furat 7.000 de lei