Nebunie

Un șofer cu permisul reținut a lovit un bărbat pe trecerea de pietoni

Un bărbat în vârstă de 37 de ani a reușit performanța de a produce două accidente rutiere numai de la începutul anului, a doua „ispravă” fiind realizată în timp ce permisul îi era reținut pentru producerea primului accident. Miercuri, în jurul orelor 13.00, Nicolae S., în vârstă de 37 de ani, din comuna Berchișești, aflat la volanul unei autoturism marca Dacia 1307, ajungând în zona trecerii de pietoni din fața fostului magazin Bucovina, nu a acordat prioritate unui bărbat ( Vasile T., în vârstă de 57 de ani, din Suceava), care traversa strada pe trecere, lovindu-l destul de serios. Oamenii legii au constatat că șoferul avea permisul de conducere reținut, această sancțiune fiindu-i acordată pentru că a efectuat o depășire incorectă din cauza căreia a produs un accident rutier. Totuși, deoarece șoferul a contestat în instanță suspendarea permisului, și a primit o dovadă de reținere valabilă până pe 24 martie 2007, el nu va fi cercetat penal pentru conducere fără permis.

Recomandări

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire