Un bărbat din comuna Bosanci și-a recuperat permisul de conducere săptămâna trecută, la aproape patru luni de zile de când acesta i-a fost ridicat, în baza unui dosar penal pentru consum de alcool. Asta deși probele biologice au indicat că bărbatul avea alcoolemie 0. Dacă vă întrebați cum a fost posibil asta, vom încerca să vă explicăm în rândurile de mai jos. Cazul este un bun exemplu despre cum încăpățânarea unui conducător auto îi poate aduce ulterior mari probleme, fără ca asta să scuze în vreun fel lentoarea, foarte probabil voită, a polițistului care a instrumentat acest dosar.
Bărbatul a fost dus la spital cu scandal. El a fost încătușat, iar soția amendată cu 3.000 de lei
În noaptea de 24 spre 25 iulie , în jur de ora 2.30, doi polițiști de la Bosanci au oprit pentru control, pe un drum neclasificat din Bosanci, autoturismul condus de Nicolae Zamfir Barbă, localnic. Acesta din urmă a fost oprit pe un drum secundar, în apropiere de casa sa, ceea ce indică faptul că probabil a fost urmărit de polițiști, care bănuiau că se urcă băut la volan.
Nicolae Zamfir Barbă a refuzat să sufle în aparatul etilotest, declarând că acceptă doar să dea probe biologice de sânge, la spital. Deplasarea la spital a fost una cu scandal, bărbatul fiind încătușat.
„Întrucât bărbatul a devenit recalcitrant, a fost încătușat și condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei”, se arăta la vremea respectivă într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Mai mult, soția bărbatului a încasat o amendă de 3.000 de lei, pentru împiedicarea polițistului aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu privind conducerea unei persoane la spital. Amenda a fost dată în baza Legii 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a ordinii și liniștii publice.
Cum s-a ales bărbatul cu dosar penal și permisul suspendat
Legislația precizează că etilotestul este indiciu și nu probă, iar suspectul are dreptul de a nu sufla în aparat, cu condiția de a merge la spital, pentru probe biologice. Pe de altă parte, atunci când un șofer nu suflă în etilotest, se consideră deja că sunt indicii de consum de alcool. Polițiștii s-au bazat și pe constatarea, e drept subiectivă, că bărbatul ar fi mirosit a alcool, fapt consemnat și de medicul care i-a prelevat probe biologice. De altfel, Nicolae Zamfir Barbă a recunoscut că a băut, însă cu foarte multe ore înainte de a fi oprit.
Cert este că lui Nicolae Zamfir Barbă i s-au recoltat probe biologice în acea zi, iar pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului. Automat, având dosar penal, lui Nicolae Zamfir Barbă i s-a suspendat și dreptul de a conduce, pe perioada anchetei penale.
Pentru ca ancheta să dureze cât mai puțin, bărbatul din Bosanci a achitat din propriul buzunar probele biologice de sânge, iar rezultatele de peste câteva zile au indicat că nu era băut, ambele probe indicând alcoolemie 0.
L-a reclamat pe polițist pentru purtare abuzivă și abuz în serviciu
Pentru că trăim în România, bărbatul nu a primit imediat permisul înapoi, eventual însoțit și de scuze. Conform Codului Penal, un astfel de dosar penal se clasează numai de către procurorul de caz, la propunerea polițistului.
Dosarul a fost instrumentat de șeful de post de la Bosanci, Viorel Nichitoi, unul dintre cei doi polițiști care l-au oprit pe șofer în acea noapte.
Nicolae Zamfir Barbă a început să-și caute cu disperare dreptatea. Omul spune că este șofer profesionist, iar suspendarea permisului l-a lăsat fără loc de muncă.
Barbă a înaintat o mulțime de plângeri, inclusiv față de șeful de post, cel la care s-a aflat dosarul. Barbă l-a reclamat pe polițistul Viorel Nichitoi pentru infracțiunile de purtare abuzivă și abuz în serviciu, cazul fiind relatat și de Monitorul de Suceava în ediția din 5 octombrie
Toate acestea nu au avut darul de a-l îndupleca pe polițist, din contră.
Lungul drum până la clasarea dosarului
Propunerea de clasare a dosarului a fost făcută abia la finele lunii octombrie. Acest referat cu propunerea de clasare a fost trimis către Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava. Dosarul a ajuns după câteva zile la procurorul de caz care, în cele din urmă, pe 16 noiembrie, a semnat ordonanța de clasare a dosarului. Au mai urmat câteva zile până când înștiințarea a ajuns acasă la bărbatul din Bosanci. Abia pe 22 noiembrie, săptămâna trecută, Nicolae Zamfir Barbă a avut în mână hârtia în baza căreia a putut să-și ridice permisul de conducere de la Serviciul de Poliție Rutieră Suceava.
Așadar, de pe 25 iulie și până pe 22 noiembrie, aproape patru luni, Nicolae Zamfir Barbă nu a avut dreptul de a conduce, în baza unui dosar penal pentru consum de alcool, cu alcoolemie 0.
Convingerea polițistului că șoferul este beat s-a dovedit eronată în acest caz
Sigur că toate acestea nu s-ar mai fi petrecut dacă bărbatul ar fi suflat în etilotest. Aparatul ar fi arătat valoarea 0, astfel că nu ar mai fi urmat tot circul de după. De ce nu a făcut asta Nicolae Zamfir Barbă nu putem ști cu certitudine. Bărbatul spune că s-a considerat vânat de șeful de post și de aceea nu a vrut să accepte decât probele biologice de sânge.
De cealaltă parte, polițiștii au întocmit dosarul penal în baza indiciilor că șoferul era băut, adică a faptului că emana miros de alcool, dar mai ales a faptului că a refuzat să sufle în etilotest. Codul Penal prevede că dosarul penal se întocmește imediat, în baza indiciilor de consum de alcool, adică a rezultatului indicat de etilotest. Aici însă nu a fost vorba de rezultat la etilotest, ci de refuz de a sufla în etilotest.
Foarte rar se întâmplă ca un șofer care nu suflă în etilotest, este recalcitrant și miroase a alcool să aibă alcoolemie 0. Cazul acesta demonstrează însă că se poate.
Un alt aspect, mai ales în condițiile consumului de băuturi alcoolice de genul țuică, mirosul de alcool poate persista mult timp, inclusiv în mașina conducătorului auto, fără ca acesta să fie și băut la volan.
Chiar dacă erori se mai pot petrece, iar acestea pot fi și scuzate până la un punct, ceea ce este cel mai hilar și absurd în acest caz este că bărbatul și-a văzut permisul înapoi abia după aproape patru luni de zile. Enorm de mult timp, cu atât mai mult pentru un șofer profesionist.
Țara în care trăim
Un șofer cu alcoolemie 0 a stat fără permis aproape patru luni, în baza unui dosar penal pentru consum de alcool






