Un șofer beat s-a izbit cu mașina într-un zid, la Vatra Dornei

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 03.15, pe strada Republicii din Vatra Dornei a avut loc o tamponare.Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism, un bărbat de 24 ani, din localitate, a efectuat o manevră pentru a intra în parcarea unui magazin, însă, datorită vitezei neadaptate la condițiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune laterală cu un zid din beton. „Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,64 mg/l, alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Un tractorist beat și fără permis, trimis în arest la aproape o lună după ce a provocat un accident cu un rănit

Senatorul AUR Virgiliu Vlăescu îi cere premierului interimar Ilie Bolojan modificarea soluției tehnice de la „Zidul Morții” din Suceava

Un șofer băut a intrat cu mașina într-un autoturism staționat, iar apoi s-a oprit într-un stâlp de electricitate