Un bărbat de 27 ani, din municipiul Vatra Dornei, ce conducea un autoturism pe DN 17B, în interiorul comunei Dorna Arini, a pierdut controlul asupra direcției de mers într-o curbă la dreapta, din cauza vitezei, și a intrat într-un copac de pe marginea carosabilului, autoaccidentându-se ușor. Accidentul a avut loc luni, în jurul orei 19.45.„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar la spital i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează în comunicatul poliției.




