În timpul nopții

Un șofer băut s-a răsturnat cu mașina pe câmp

Din cauza vitezei și a consumului de alcool la volan, autoturismul nu a mai putut fi controlat și s-a răsturnat în afara drumului

Accident grav petrecut pe DN 2, în comuna Fântâna Mare, în timpul nopții de marți spre miercuri. Un autoturism Opel Astra condus cu viteză de un bărbat de 31 de ani, din comuna Răucești, județul Neamț, a fost scăpat de sub control într-o curbă la stânga, a pătruns apoi pe sensul opus și a părăsit șoseaua, răsturnându-se pe câmpul din apropiere.
Accidentul a avut loc în jurul orei 02.25, în apropierea intersecției DN 2 cu drumul spre satul Dumbrăvița, lângă o benzinărie dezafectată, în apropierea locului cunoscut sub denumirea ”La fântână”. În urma impactului autoturismului cu solul, cel aflat la volan a suferit mai multe leziuni, fiind transportat de o ambulanță la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale. În urma verificării șoferului cu aparatul etilotest, rezultatul a fost 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate față de bărbatul aflat la volan pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Din cauza vitezei și a consumului de alcool la volan, autoturismul nu a mai putut fi controlat și s-a răsturnat în afara drumului
Din cauza vitezei și a consumului de alcool la volan, autoturismul nu a mai putut fi controlat și s-a răsturnat în afara drumului
Din cauza vitezei și a consumului de alcool la volan, autoturismul nu a mai putut fi controlat și s-a răsturnat în afara drumului
Din cauza vitezei și a consumului de alcool la volan, autoturismul nu a mai putut fi controlat și s-a răsturnat în afara drumului
Din cauza vitezei și a consumului de alcool la volan, autoturismul nu a mai putut fi controlat și s-a răsturnat în afara drumului
Din cauza vitezei și a consumului de alcool la volan, autoturismul nu a mai putut fi controlat și s-a răsturnat în afara drumului

Recomandări

Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital după un accident în care au fost implicate trei autoturisme

Doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru un șofer care a provocat un accident mortal în timpul unei depășiri