Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a finalizat ancheta în cazul unei grave agresiuni comise în noaptea de Revelion, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Bosanci, fiind trimis în judecată pentru tentativă de omor, după ce a înjunghiat în spate un minor de 17 ani. Conflictul a izbucnit între două grupuri de urători, a rezultat din cercetări, iar consumul de alcool a jucat din nou un rol important în exacerbarea violenței.
Procurorii au arătat că în noaptea dintre ani, minorul de 17 ani, B.C., cel care avea să devină victimă, a mers, însoțit de mai mulți prieteni, cu uratul pe raza comunei Bosanci. Tinerii au combinat uratul cu consumul de alcool, iar în jurul orei 1.00 din noapte s-au întâlnit cu un alt grup de urători. Între minorul de 17 ani și un minor din celălalt grup a izbucnit un scandal, cei doi insultându-se. Primul l-a îmbrâncit pe celălalt tânăr, iar acesta din urmă l-a sunat pe fratele său mai mare și i-a cerut ajutorul. Fratele mai mare, Mihai Liviu Ieremie, în vârstă de 21 de ani, și el beat, se afla într-un taxi în Suceava și i-a cerut șoferului să-l ducă imediat la Bosanci.
Ajuns la fața locului, Mihai Liviu Ieremie a plecat în căutarea minorului care se luase de fratele său, deși cearta se stinsese de mult. O decizie pe care, probabil, o va regreta mulți ani de acum încolo.
Din scenariul conturat de procurorul criminalist rezultă că agresorul l-a găsit pe tânărul de 17 ani pe un drum din sat. Inițial, i-a aplicat un pumn în plină figură, minorul căzând la pământ. Din păcate, autorul nu s-a oprit aici.
„În momentul imediat următor, inculpatul a scos din buzunar un cuțit tip briceag, a desfăcut lama acestuia, după care a aplicat victimei o lovitură cu acest instrument vulnerant în zona hemitoracelui drept. Cu toate că victima purta la momentul respectiv mai multe obiecte vestimentare (tricou, pulover, cojoc din piele), lovitura a fost deosebit de puternică, lama briceagului producând lezarea plămânului’, se arată în rechizitoriul de trimitere în judecată.
Ajutat de un alt tânăr, adolescentul înjunghiat a ajuns până la domiciliu, unde a fost solicitată de urgență o ambulanță.
Plaga înjunghiată a provocat pneumotorax masiv (sânge la plămâni), tânărul fiind operat de urgență. Din raportul medico-legal întocmit în acest caz a rezultat că leziunea prin violență a provocat leziuni ce necesită 25-30 de zile de îngrijiri medicale, viața tânărului fiind pusă în pericol. Practic, au arătat medicii, dacă nu era operat de urgență, tânărul nu ar fi supraviețuit.
În aceste condiții, fapta a fost încadrată la tentativă la infracțiunea de omor. Agresorul a fost arestat preventiv imediat după comiterea faptei și a rămas după gratii.
Până la o decizie definitivă a instanțelor de judecată inculpatul se bucură de prezumția de nevinovăție.






