Un român de 47 ani, primul caz documentat de tuberculoză cu chimiorezistență extinsă diagnosticat în 2008 în Austria, a fost izolat într-un centru de pneumoftiziologie din Viena, fără că medicii să aibă informații despre persoanele cu care respectivul pacient a venit în contact. Potrivit site-ului Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor Transmisibile, în mai 2006, un bărbat în vârstă de 45 de ani de origine română s-a prezentat la un centru de pneumologie din Viena, acuzând oboseală și scădere ponderală.
Pacientul era afebril (37,5 grade Celsius), cu saturația în oxigen de 91,3 la sută, fără hemoptizie (fără să elimine sânge) sau transpirații nocturne, dar prezentând tuse cu expectorație abundentă.
El le-a spus medicilor austrieci că a fost diagnosticat pentru prima dată cu tuberculoză în România în 2002, dar nu a urmat integral tratamentul prescris de doctori,.
Din anul 2003, când se afla încă sub tratament, antibiograma a demonstrat rezistenta la prima linie de tratament antituberculos. Nu existau informații suplimentare despre tratamentul urmat cu ocazia acestui prim episod de tuberculoză mutirezistentă la tratament (MDR-TB).
În anul 2007, pentru că nu a observat nicio schimbare importantă în starea sa de sănătate, pacientul a călatorit în Suedia pentru a continua tratamentul. Antibiograma pe baza sputei recoltate a demonstrat rezistența la cinci medicamente (izoniazidă, rifampicină, pirazinamidă, amikacină, ofloxacin) și sensibilitate la alte patru produse (etambutol, linezolid, moxifloxacin și acid fusidic).
Pacientul a fost externat după șapte luni de tratament (pe baza antibiogramei), timp în care starea de sănătate și analizele s-au îmbunătățit.
După revenirea în orașul natal, pacientul nu și-a putut procura toate medicamentele prescrise și starea lui de sănatate s-a deteriorat din nou. El a plecat cu trenul până în Austria pentru a urma un nou tratament.
La examenul clinic și de laborator, radiografia pulmonară a arătat un volum redus al plămânului stâng cu infiltrate alveolare și leziuni cavitare, dar și alte modificări ale analizelor de sânge.
În 18 iulie 2008, antibiograma a demonstrat rezistență in vitro față de nouă medicamente, precum și sensibilitate față de alte patru produse (streptomicina, etambutol, acid para-aminosalicilic și linezolid). Prin urmare, terapia cu Capreomicin a fost oprită și s-au adăugat schemei de tratament streptomicina și acidul para-aminosalicilic.
„În prezent, pacientul este izolat într-un centru de pneumoftiziologie din Viena, iar medicii nu au informații despre depistarea contacților acestui pacient”, potrivit site-ului Centrului pentru Prevenirea Bolilor Transmisibile.
Deși acesta este primul raport publicat despre un caz de tuberculoză cu chimiorezistență extinsă (XDR-TB) din Austria, nu este exclusă posibilitatea să fi existat și alte cazuri sau ca alte persoane cu astfel de afecțiune să fi tranzitat țara.
Acest raport subliniază probleme de sănătate publică referitoare la cazurile de tuberculoză din lume, precum cronicizarea bolii, asocierea ei cu resurse scăzute, deplasarea pacienților cu tuberculoză și rolul tratamentului incorect în apariția rezistenței la medicamente.
Până în luna iunie 2008, 18 țări din Uniunea Europeană și Europa de Vest, inclusiv Romania, plus încă șase state din fosta Uniune Sovietică, au raportat oficial cazuri de tuberculoză cu chimiorezistență extinsă (XDR-TB). Patru dintre aceste țări (Cehia, Germania, Italia si Slovenia) au granițe cu Austria.
O mare parte din cazurile de tuberculoză cu chimiorezistență extinsă din Europa au fost raportate în țări din fosta Uniune Sovietică.
Vorbind despre bolnavul izolat la Viena, autoritățile europene fac referire la România ca fiind o „țară cu resurse limitate, la granița de est a Uniunii Europene”, iar cazul demonstrează că tuberculoza cu chimiorezistență extinsă nu este stopată de granițele dintre state, recent fiind descrisă o epidemie de tuberculoză multirezistentă printre refugiații HIV-seronegativi din Austria.
Dovezile existente arată că cele mai multe cazuri de tuberculoză cu chimiorezistență extinsă apar prin managementul incorect al cazurilor.
Aderența scăzută la tratament, prescrierea incorectă a medicamentelor, furnizarea de medicamente neregulat și calitatea scăzută a acestora sunt principalele motive pentru apariția rezistenței la tratament. Odată apărută chimiorezistența extinsă, perspectiva unui tratament de succes este destul de sumbră, mai spun specialiștii.
